Calendar Ortodox: Sf. Cuv. Mc. Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui

Sfântul Nicon (†251) era din Neapole, bărbat frumos la chip şi ostaş viteaz în războaie, biruind cu suliţa şi cu sabia acolo unde lupta era mai grea. Întorcându-se oarecând încununat de biruinţe dintr-un asemenea război, a spus mamei sale gândul său, că voieşte a se boteza în numele Sfintei Treimi.

Şi căuta ca aceasta să-l îndrume pe calea creştinătăţii şi în credinţa acestei învăţături. Astfel, a călătorit la îndemnul maicii sale spre Constantinopol, iar la Hios, după şapte zile de nevoinţe aspre, s-a întâlnit cu Episcopul Teodosie care l-a botezat.

 

După primirea botezului creştin, fericitul Nicon vieţuia într-o mănăstire din peșteră, învățând dumnezeieștile cărți și la viața monahicească luând aminte. Apoi, s-a îmbrăcat în chipul monahicesc pentru blândețea sa, scrie ziarullumina.ro.

Unii din frați ziceau că acela este asemenea cu îngerul lui Dumnezeu, văzându-i smerenia și blândețea lui, precum şi postul, înfrânarea şi șederea de toată noaptea fără somn la cântarea de psalmi. Căci era la osteneli răbdător, în dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni aprins, în postiri, în învăţătura şi citirea cărţilor sfinte neasemănat, în rugăciunile de noapte neslăbit și în toate nevoințele monahicești mult râvnitor. Toată viața lui fiind fără prihană, era tuturor fraților plăcut, precum și Episcopului Teodosie.

După trei ani de nevoinţe în mănăstirea lui Teodosie, unde mai vieţuiau încă 190 de călugări, acelaşi episcop l-a hirotonit preot, apoi episcop, dându-i sarcina de îndrumător al celor 190 de monahi. După moartea Episcopului Teodosie, Sfântul Nicon a plecat cu cei 190 de ucenici în Mitilene, apoi în Italia, şi după ce a îngropat-o pe mama sa, a plecat în Sicilia. Acolo, pe nouă dintre foştii lui ostaşi i-a adus la credinţa creştină, întemeind totodată şi o mănăstire, unde ducea împreună cu cei 199 de călugări viaţă plăcută lui Dumnezeu.

Aflând dregătorul Cvintilian despre Sfântul Nicon şi despre ucenicii săi, i-a adus pe toţi înaintea sa şi, nevrând aceş­tia să se lepede de Hristos, li s-au tăiat capetele, primind astfel cununile muceniciei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO! Călin Georgescu a fost ridicat din trafic. Percheziţii la domiciliu, este suspect într-un dosar de înşelăciune!

astăzi, 08:57

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni şi dus acasă, unde anchetatorii efectuează percheziţii într-un dosar de înşelăciune, au de...

Vremea se schimbă radical în România. ANM anunță ploi, vânt puternic și primele ninsori la munte!

astăzi, 08:27

Vremea se schimbă brusc începând de luni, 21 septembrie, când temperaturile vor începe să scadă în cea mai mare parte a țării. Administrația Națională de Meteorol...

Ministrul educației, Mihai Dimian, declară că nu poate garanta corectitudinea concursului de directori!

astăzi, 08:01

Ministrul educației și cercetării, Mihai Dimian, a declarat, într-un interviu acordat publicției Ziarul de Iași, că nu poate garanta corectitudinea concursului național pentru ocuparea po...