Calendar Ortodox: Odovania praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa, Maxima; Sfinţii 26 de Mucenici din Goţia

Sfântul Arhanghel Gavriil este unul dintre cei 7 întâistătători ai oştilor cereşti, care a fost trimis de Dumnezeu pe pământ spre a face tot binele firii omeneşti. Când Moise era în pustie, Gavriil l-a învăţat să scrie cărţile Facerii, despre cele dintâi neamuri şi timpuri.

Tot Gavriil s-a arătat lui Zaharia şi i-a vestit că va avea un fiu, pe Ioan Botezătorul. Şi iarăşi, acelaşi Arhanghel Gavriil s-a arătat Fecioarei Maria în Nazaret, vestindu-i că din ea se va naşte Mântuitorul lumii. Pentru aceea, Biserica a rânduit ca în ziua imediat următoare sărbătorii Bunei Vestiri să prăznuim soborul acestui mare Arhanghel, mulţumindu-i pentru marile sale binefaceri.

 

Astăzi, Biserica noastră îi pomeneşte şi pe Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa Maxima (†304). Printre cetăţile prigonite în timpul păgânului împărat Diocleţian (284-305) se afla şi cetatea Singidunum (Belgradul de azi), unde vieţuiau aceşti doi slujitori ai lui Hristos. Văzând preotul Montanus prigoana împotriva creştinilor, a plecat din Singidunum la Sirmium, unde a fost prins de prigonitori şi adus în faţa lui Probus, guvernatorul provinciei Panonia Inferioară. Pentru că nu a vrut să aducă jertfe idolilor, preotul a fost supus la multe şi cumplite chinuri, însă nu a cedat, ci L-a mărturisit cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat. Văzând stăruinţa Sfântului, Probus a supus-o şi pe Maxima, soţia preotului, la chinuri mari, crezând că astfel amândoi vor ceda.

Pentru că nici aşa nu a izbândit, guvernatorul a poruncit ca cei doi să fie înecaţi în râul Sava. Deci, legându-li-se câte o piatră de gât, au fost aruncaţi în data de 26 martie a anului 304 în râu şi aşa au primit cununa muceniciei din mâinile Domnului. Trupurile lor au fost recuperate de creştini şi au fost mai apoi duse la Roma, unde au fost aşezate în Catacombele Sfintei Priscila.

(Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A dispărut Luna: O cățelușă blândă, prietenoasă și iubitoare a unei familii din Botoșani! (Video)

astăzi, 18:40

Luna, cățelușa unei familii care locuiește în cartierul Manolești Deal, a dispărut. Potrivit proprietarilor, aceasta ar fi fost furată, deoarece lipsesc mâncarea și păturile puse ...

O oală cu mâncare uitată pe foc a creat panică într-un bloc din Botoșani, vecinii au sunat la 112!

astăzi, 17:12

În urmă cu puțin timp, o oală cu mâncare uitată pe foc a creat o situație de risc pentru locatarii unui bloc de pe strada Gheorghe Avramescu din municipiul Botoșani. Deși proprietar...

Și-a amenințat fosta soție față de care nu avea voie să se apropie, botoșăneanul băgat în arest!

astăzi, 16:09

La data de 11 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 58 e ani, din Bucecea, cercetat pentru săv&a...