Calendar Ortodox: Mutarea Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan; Sf. Voievod Neagoe Basarab; Dreptul Ghedeon

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a fost unul dintre cei 12 Apostoli, singurul ucenic prezent la răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos, moment în care a primit în grijă pe Fecioara Maria.

După Înălţarea Domnului la Cer, Sfântul Ioan era unul din stâlpii Bisericii lui Hristos, împreună cu Petru şi cu Iacov, ruda Domnului, scrie ziarullumina.ro.

Tradiţia ne spune că, după Adormirea Maicii Domnului, Ioan a predicat Evanghelia în Asia şi în Efes. A fost surghiunit de împăratul Domiţian (81-96) în insula Patmos. Acolo a scris Evanghelia sa, cele trei epistole şi Apocalipsa. S-a mutat la Domnul în jurul anului 100, în Efes, unde aşezase în timpul vieţii sale episcopi şi preoţi.

 

Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, domnitor al Ţării Româneşti (1512- 1521). S-a îngrijit de mănăstiri şi biserici, cea mai strălucită fiind Mănăstirea Argeşului. A cinstit memoria dascălului şi învăţătorului său, Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, aducând moaştele sale de la Mănăstirea Dionisiu din Athos.

Astfel, l-a împăcat cu prigonitorul acestuia, voievodul Radu cel Mare. Sfântul Voievod Neagoe ne-a lăsat moştenire şi opera sa Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, prima creaţie de valoare universală a literaturii române. S-a mutat la Domnul la 15 septembrie 1521. Proclamarea oficială a canonizării sale a avut loc la 26 octombrie 2008, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Frumusețea credinței și spectacolul naturii: Mănăstirea Vorona privită prin obiectivul aparatului de fotografiat! - FOTO

Tuesday, 11 August 2026

Când credința omului întâlnește splendoarea naturii. Maica Sofronia surprinde prin obiectivul aparatului de fotografiat secvențe ale trăirii care ne fac inima să tresalte de buc...

Nordul județului Botoșani, sub asediul ciorilor! - VIDEO

Tuesday, 11 August 2026

Peste 50% din producția de floarea-soarelui este deja afectată în unele sole, iar cultura nici măcar nu a ajuns la maturitate. Porumbul aflat încă în faza de lapte este și el at...

Biserica unei parohii din Botoșani a fost resfințită și a primit hramul Sfântului Efrem cel Nou

Tuesday, 11 August 2026

Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Dolina, județul Botoșani, a fost resfințită duminică de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscop...