Copil fiind, Elefterie a fost dus la Sfântul Anichit, Episcopul Romei (†167), de la care a învăţat tainele credinţei creştine, să se roage şi să desluşească învăţăturile Sfintei Scripturi. Tot Sfântul Anichit l-a hirotonit diacon la vârsta de 15 ani, preot la 18 ani, iar la vârsta de 20 de ani a fost rânduit Episcop al Iliricului. Luminându-i pe păgâni cu învăţăturile creştine, a adus pe mulţi dintre aceştia la Hristos. Împăratul, auzind, s-a mâniat şi l-a adus înaintea sa pentru a-l judeca. Sfântul Elefterie L-a mărturisit senin şi cu mult curaj pe Iisus Hristos, ca fiind Dumnezeu adevărat, şi pentru aceasta a fost supus la multe şi cumplite chinuri.
A fost culcat pe un pat de aramă încins în foc, apoi a fost aruncat într-un cazan cu untură şi smoală clocotite. Însă, prin harul lui Dumnezeu, Sfântul Elefterie a rămas nevătămat uimindu-i pe păgâni. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor cu ţepuşe de o parte şi de alta. Atunci, rugându-se Sfântul Elefterie, Coremon s-a umplut de Duh Sfânt şi a intrat el însuşi în cuptor. Ieşind nevătămat de acolo, Coremon l-a mărturisit şi el cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos şi pentru aceasta i s-a tăiat capul.
Iar Sfântul Elefterie, ieşind şi el neatins din cuptor, a fost întemniţat. Scăpând din închisoare cu ajutorul îngerilor Domnului, s-a retras într-un munte, unde trăia alături de fiarele sălbatice.
A fost prins însă din nou şi din porunca lui Adrian a fost ucis cu suliţele, dându-şi astfel sufletul în mâinile Domnului. Mama sa, Antia, a fost şi ea ucisă cu sabia pe când îl îmbrăţişa pe fiul ei mort.