Din Tradiţia Bisericii aflăm că au făcut parte din cei 70 de ucenici ai Domnului, de care aminteşte Sfântul Luca în Evanghelia sa (Luca 10, 1-4). Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pentru osteneala lor, nu atât din timpul vieţii Domnului Iisus Hristos pe pământ, cât mai ales pentru dumnezeiasca lor luptă după mutarea la cele veşnice a Sfinţilor Apostoli.
Aceşti sfinţi au dus mai departe lucrarea mântuirii şi Biserica lui Hristos, cu fapta, cu cuvântul, cu minunile şi cu sângele lor. Sfântul Stahie a fost aşezat episcop în Bizanţ de Sfântul Apostol Andrei. Împreună cu acesta a ridicat o biserică la Arghiropol, sfânt lăcaş de rugăciune în care se adunau creştinii, primind hrana cea duhovnicească. După 16 ani de arhipăstorire, a plecat în pace la Domnul. Sfinţii Amplie şi Urban au fost puşi episcopi tot de Sfântul Apostol Andrei: Amplie în Odisopole (Varna de astăzi), iar Urban în Macedonia.
Amândoi au fost martirizaţi pentru curajul lor de a mărturisi credinţa în Hristos Domnul, primind astfel cununa mucenicilor. Sfântul Narcis a fost pus episcop la Atena, Sfântul Apelie la Heracleea, iar Sfântul Aristobul în Britania şi, mărturisind pe Hristos, şi-au luat fericitul sfârşit al nevoinţelor.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Mucenic Epimah. El era din Egipt, iar părinţii lui erau creştini. Urmând exemplul Sfântului Ioan Botezătorul, a vieţuit mulţi ani în pustie, în muntele Pilusiului. Neavând pe cineva din sfinţii părinţi povăţuitor la viaţa cea pustnicească, se povăţuia cu Duhul lui Dumnezeu şi dragostea cea către Dumnezeu îi era lui dascăl. Auzind că în Alexandria creştinii erau chinuiţi de păgâni, a plecat acolo dorind să pătimească şi el pentru Domnul Iisus Hristos. Plin de curaj, a răsturnat jertfele idolilor, iar pe idoli i-a trântit la pământ şi i-a sfărâmat. Pentru aceasta a fost cumplit chinuit, iar apoi i-au tăiat capul, şi astfel şi-a dat sfântul lui suflet în mâinile Domnului, pentru care a pătimit.