Având deci o stare deosebită, fericitul Evdochim a fost dat la învăţătură, gustând bucuria de a cunoaşte adevărul. Aflând de religia creştină se străduia permanent, ziua şi noaptea, în citirea dumnezeieştilor Scripturi, veselindu-se cu aceasta mai mult decât cunoscuţii săi, care trăiau în ospeţe şi petreceri. Zadarnic se sfătuiau prietenii şi cunoscuţii să-l ia cu ei la jocuri, cântece şi desfătări lumeşti, fiindcă el rămânea statornic felului său de trai, de viaţă curată, de rugăciune şi de binefaceri. Pentru faptele sale bune şi pentru înţelepciunea lui, s-a învrednicit de multă cinstire din partea împăratului Teofil, care l-a făcut conducător al oştilor din Capadocia. A trăit puţini ani, mutându-se la Domnul la o vârstă tânără, însă, până la sfârşitul vieţii sale, fericitul a fost cu adevărat cumpănă şi canon, păzind dreptatea, ajutând pe văduve şi pe săraci, făcând multă milostenie în toate zilele. Trupul Sfântului Evdochim a fost îngropat cu cinste în Capadocia, dar, fiind proslăvit de Dumnezeu cu multe minuni, moaştele sale au fost mutate la Constantinopol.

Astăzi, Biserica îl cinsteşte şi pe Sfântul şi Dreptul Iosif din Arimateea. El este amintit în Noul Testament în contextul Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos. El împreună cu Nicodim au coborât de pe Cruce Trupul Domnului, pe care l-au îngropat cu multă evlavie. Ştim că Iosif nu-L întâlneşte acum pentru prima dată pe Iisus, deoarece se afirmă despre el că era „ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor” (Ioan 19, 38).

Potrivit Sfintei Tradiţii, Sfântul Iosif din Arimateea ar fi predicat Evanghelia lui Hristos în Bretania, pe la anul 63 d.Hr., întemeind acolo prima comunitate creştină.