Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia

Sfântul Artemie era duce şi dregător împărătesc în Alexandria pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), fiind voievod viteaz în războaie şi întărit în credinţa în Hristos.

În timpul domniei împăratului Iulian Apostatul (361-363), care s-a lepădat de credinţă, s-a pornit prigoană împotriva creştinilor, apostatul prefăcând bisericile în temple idoleşti şi omorându-i pe creştini cu înfricoşătoare chinuri. În timpul unui război împotriva perşilor, Artemie a fost chemat la Antiohia cu oastea lui. Acolo, a văzut creştinii chinuiţi de prigonitori şi i-a cerut socoteală împăratului Iulian. „Pentru ce, o, împărate, chinuieşti fără de omenie pe cei nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta credinţă?” Iar Iulian, auzind aceste cuvinte, a strigat aprins de mânie: „Cine este acesta şi de unde este el, care grăieşte cu îndrăzneală împotriva noastră şi a venit să ne vorbească de rău chiar în faţă?” Şi cei de faţă au răspuns: „Ducele Alexandriei, stăpâne”. Deci, pentru îndrăzneala sa, dar şi pentru uneltirile păgânilor din Egipt, Artemie a fost legat şi torturat.

 

A fost bătut cu vine de bou, l-au tăiat pe spate cu brice ascuţite şi i-au pătruns coastele şi tâmplele cu ţepuşe arse în foc. Apoi, punându-l între două pietre mari, atât l-au presat încât toate oasele i le-au zdrobit şi luminile ochilor au sărit din locul lor. În timpul suferinţelor, Artemie Îl mărturisea pe Domnul Iisus Hristos neîncetat.

Deci, văzând că sfântul nu moare, împăratul a poruncit să i se taie capul şi astfel a luat el cununa muceniciei. Moaştele Sfântului Artemie au fost cinstite de creştini, devenind izvor de tămăduiri şi minuni.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

astăzi, 18:16

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

astăzi, 17:29

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

astăzi, 16:57

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...