Sfântul Isaachie era din părţile de răsărit ale împărăţiei romane din Asia Mică şi a trăit pe vremea împăratului Valens (364-378).
Din slăbiciunea minţii, Valens a căzut din adevăr în mrejele rătăcirii lui Arie şi a prigonit Biserica lui Hristos închizând sfintele lăcaşuri, pe unele prefăcându-le în grajduri de cai, iar pe altele dărâmându-le până la temelii. Sfântul Isaachie, auzind de jalea creştinilor şi de năvălirea goţilor, a lăsat pustia şi s-a dus la Constantinopol, sperând să poată intra la împărat să-l roage să deschidă sfintele lăcaşuri de închinare.
Nefiind lăsat să ajungă la împărat, sfântul l-a aşteptat pe Valens la porţile cetăţii, iar când acesta a ieşit cu oştirea la război, împotriva goţilor, sfântul i-a spus că dacă nu va redeschide bisericile va pieri în luptă. Împăratul, mâniindu-se de îndrăzneala lui, a poruncit să fie bătut şi aruncat într-o mlaştină, dar Sfântul Isaachie, scăpând de acolo, iarăşi a ieşit înaintea împăratului şi i-a spus că dacă nu va redeschide bisericile creştinilor, va pieri în luptă prin foc. Atunci, împăratul, poruncind să fie legat, l-a dat în seama a doi sfetnici ai săi, Victor şi Saturnin, până se va întoarce din război. Iar Cuviosul Isaachie i-a zis lui Valens: „Poate ai să te întorci, dar mie mi-a spus Dumnezeu că vei fi înfrânt, vei fugi şi vei fi prins, iar sfârşitul tău va fi prin foc”. Şi aşa a fost: Valens a murit ars într-o şură de paie, iar Sfântul Isaachie, trăind în sfinţenie încă mulţi ani la Constantinopol, s-a mutat în pace la Domnul.
