Calendar Ortodox: Cinstim astăzi odovania praznicului Înălțării Sfintei Cruci; Sf. Ap. Codrat; Sf. Proroc Iona

Sfântul Codrat a fost ucenic al Apostolilor Domnului. După Tra­diția Bisericii, el a propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, dar în special în Atena, unde a fost și episcop. În apărarea creș­tinilor care erau persecutați, el a scris în anul 124 o Apologie adresată împăratului Adrian (117-138), pe când acesta era în Atena.

Sfântul Codrat a arătat popoarelor calea cea dreaptă a credinței în Mântuitorul Hristos, dar păgânii, închinători la idoli, l-au bătut cu pietre ca pe un alt Ștefan. Din acest motiv, a mers și a propovăduit cuvântul Evangheliei lui Hristos în Magnezia, dar, fiind prins de păgâni, a fost cumplit chinuit de aceștia până ce, sfârșit de puteri, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. 

 

Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Proroc Iona, fiul lui Amitai. Către acest Iona a fost cândva cuvântul Domnului care i-a zis: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns la faţa Mea” (Iona 1, 2). Dar Iona, temându-se să nu fie omorât de niniviteni, nu s-a dus, ci s-a ascuns în Tarsis, crezând că poate fugi de la faţa Domnului. Pe drum spre Tarsis s-a stârnit o furtună cumplită, iar cei ce erau în corabie împreună cu Iona l-au aruncat în mare, iar furtuna s-a potolit.

La porunca Domnului, Iona a fost înghiţit de un peşte mare, stând în burta aceluia trei zile şi trei nopţi. Astfel, stând şi rugându-se şi-a întins palmele sale în chipul crucii şi striga către Domnul în necazul său. Iar Domnul, milostiv fiind, l-a certat pe el, dar morţii nu l-a dat, căci a poruncit chitului să-l scoată afară, iar peştele l-a aruncat pe Iona pe uscat. După aceasta, Prorocul a fost din nou trimis de Dumnezeu la niniviteni să le prorocească pieirea. Dar aceia, întorcându-se de la păcatele lor, au fost cruţaţi de Domnul. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tradiție reinterpretată cu stil: Balul Bobocilor 2026 la Colegiul Economic din Botoșani! (Foto)

astăzi, 08:23

Emoții la maximum, eleganță și un strop de mândrie locală au transformat Balului Bobocilor de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” într-unul dintre cele mai apreciate eve...

Calendar ortodox 7 noiembrie - Sfinţii 33 de Mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei

astăzi, 08:00

Cei 33 de mucenici din Melitina s-au nevoit pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311). Cel dintâi dintre ei era Ieron, bărbat puternic la trup şi viteaz, dar b...

Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO

Friday, 6 November 2026

Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...