Calendar Ortodox: Cinstim astăzi aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sfântul Voievod Ştefan cel Mare; Sfântul Ierarh Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului

Astăzi pomenim mutarea din Nazaret a veşmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, petrecută în zilele dreptcredinciosului împărat Leon cel Mare (457-474).

Veşmântul a fost adus de doi bărbaţi cinstiţi din Constantinopol, care au descoperit că acesta era ascuns în casa unei bătrâne văduve şi a fost aşezat în Biserica Vlaherne, hotărându-se prăznuirea acestui eveniment în ziua a doua a lunii iulie.


Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei († 1504). Dreptcredinciosul Voievod Ştefan s-a născut la Borzeşti din voievodul Bogdan al II-lea şi doamna Oltea, scrie ziarullumina.ro.

 

A fost uns ca domnitor al Moldovei la 14 aprilie 1457 şi, încercat de numeroase suferinţe în tot cursul îndelungatei sale domnii (47 de ani), el şi-a păstrat ne­strămutate speranţa şi credinţa în Dumnezeu şi şi-a purtat cu jertfelnicie crucea vieţii. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost unul dintre cei mai mari conducători politici şi militari pe care înaintaşii noştri l-au avut în Evul Mediu. Întotdeauna el a pus biruinţele lui nu pe seama iscusinţei minţii sale, ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu.

Măritul voievod a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine prin numărul mare de mănăstiri şi biserici, zidite atât în Moldova, cât şi în Muntenia şi Transilvania. De la mutarea sa la Domnul până astăzi mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă permanent aprinsă.

Sfântul Ioan Maximovici (1896 -1966) este unul dintre cei mai mari sfinţi ai veacului 20, ierarh misionar, apărător al săracilor, mare ascet și părinte iubitor al orfanilor. S-a născut în regiunea Harkov, în ilustra familie de nobili Maximovici, din părinţii dreptcredincioşi Boris şi Glafira. La botez a primit numele Mihail. În copilărie se deosebea printr-o religiozitate profundă.

Colecționa icoane, cărți duhovnicești și istorice. Cel mai mult îi plăcea să citească Viețile sfinților. În 1925 a absolvit facultatea de teologie, iar în 1926 a fost tuns în monahism și hirotonit ca ierodiacon în Mănăstirea Milkovo, primind numele Ioan. A fost hirotonit episcop la 28 mai 1934. Trimis fiind în China, în eparhia Shanghaiului, a desfăşurat o rodnică activitate în organizarea unor societăți filantropice, aplanând conflicte religioase şi ridicând o frumoasă catedrală. În 1951, Arhiepiscopul Ioan este trimis în Europa, mai întâi la Paris, apoi la Bruxelles.

Şi aici a avut o activitate misionară extraordinară. Se spune că în toate spitalele europene se știa despre ierarhul Ioan Maximovici, care adeseori se ruga toată noaptea pentru cei muribunzi. Ultimii ani ai vieții Arhiepiscopului Ioan au fost amărâți de atacurile și persecuțiile adversarilor săi, cărora le răspundea totdeauna cu blândeţe. S-a mutat la Domnul la vârsta de 70 de ani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

APIA Botoșani a finalizat Campania 2026 de depunere a Cererilor de plată

astăzi, 15:02

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că vineri, 5 iunie, a fost finalizată Campania de depunere a Cererilor de plată aferente anul...

Focar de antrax confirmat la o bovină din județul Botoșani!

astăzi, 14:40

Autoritățile sanitar-veterinare au confirmat un focat de antrax în România, la Corlăteni, în județul Botoșani. Localitatea botoșăneană Corlăteni este locul în care...

Tranzacția anului în retail: Frații Pavăl cumpără Carrefour România cu 458 de magazine!

astăzi, 14:14

Tranzacția, anunțată oficial în februarie 2026, include nu mai puțin de 458 de magazine pe întreg teritoriul țării și reprezintă una dintre cele mai importante mișcări din istori...

-->