Calendar Ortodox: Astăzi sărbătorim înainte-prăznuirea Botezului Domnului; Sf. Ier. Silvestru, episcopul Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov

Sfântul Serafim a trecut la Domnul pe data de 2 ianuarie 1833, îngenuncheat în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu.

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut in 1759, în orașul Kursk, într-o familie de creștini ortodocși evlavioși. La vârsta de 10 ani, a fost vindecat miraculos dintr-o boală grea, cu ajutorul icoanei Născătoarei de Dumnezeu din Kursk.

Atras de scrierile și de slujbele bisericești, Serafim s-a alăturat obștii de la mănăstirea Sarovului, la vârsta de 19 ani. A fost tuns monah la 27 de ani si, curând după aceea, hirotonit diacon. Datorită vieții sale înduhovnicite, la 34 de ani a fost hirotonit preot si a fost numit duhovnic al mănăstirii de maici din Diveievo.

 

În același timp, a primit și blagoslovenie pentru a se retrage ca pustnic în pădurea din preajma Sarovului. Sfântul s-a așezat într-o chilie mică, dedicându-se rugăciunii, postului și citirii Scripturii si a scrierilor patristice. Sfântul Serafim obișnuia să participe, împreună cu obștea mănăstirii, la liturghiile oficiate în zilele de Duminică, primind Sfânta Impărtășanie; apoi se întorcea la chilia sa din pădure.

În 1804, Sfântul Serafim a fost atacat de tâlhari și bătut de moarte. Din cauza rănile primite, el va umbla, de acum inainte, aplecat de spate, sprijinindu-se în toiag. După această întâmplare, Sfântul s-a rugat continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecând cea mai mare parte a timpului îngenuncheat pe o piatra de lângă chilia sa. Apoi, a petrecut trei ani in zăvorâre, în tăcere desăvârșită.

În 1810, supunându-se cererii Stareților (Bătrânilor) mănăstirii, s-a întors în obște, continuându-și, însă, viața în rugăciune, zăvorâre și tăcere pentru încă zece ani. În urma unei vedenii dumnezeiești, Sf. Serafim a început să vorbească în public, spre folosul duhovnicesc al celor pe care îi întâlnea. Oricine venea la el era întâmpinat de către sfânt cu o închinăciune, un sărut duhovnicesc și salutul pascal „Hristos a Înviat!”. Îi numea pe toți „bucuria mea”.

În 1825 s-a întors la chilia sa din pădure, unde primea mii de pelerini din întreaga Rusie. Fiindu-i dat darul înainte-vederii și al facerii de minuni, Sfântul Serafim de Sarov oferea tuturor mângâiere și povață, scrie ziarullumina.ro.

Sfântul Serafim a trecut la Domnul pe data de 2 ianuarie 1833, îngenuncheat în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O nouă premieră la Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani, în regia Ellei Nistor!

astăzi, 17:42

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani anunță premiera spectacolului „La Lilieci” adaptare după Marin Sorescu, regia Ella Nistor programată pentru sâmbătă, 14 noiembrie...

Proiect: Bani pentru chirie și transport la jumătate de preț pentru tinerii care câștigă până la 4.000 de lei

astăzi, 17:23

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de aj...

Noi ieftiniri în benzinării! Cât costă acum benzina și motorina!

astăzi, 15:20

Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această dimineață la toate marile lanțuri de distribuție a carburanților din țară, la două zile de la precedentele modificări de preÈ...