Calendar ortodox: Astăzi le cinstim pe Sf. Mare Mc. Eufimia și pe Sf. Olga, cea întocmai cu Apostolii

În zilele împăraţilor Marcian şi Pulheria s-a făcut la Calcedon Sinod Mare (451) la care au participat 630 de Sfinţi Părinţi din toată lumea. Ei au osândit erezia lui Dioscor şi Eutihie, care spuneau că Hristos a avut o singură fire şi o lucrare, nu două firi: dumnezeiască şi omenească. Astăzi pomenim minunea care s-a făcut de cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Eufimia în vremea acestui al 4-lea Sinod Ecumenic. Atunci, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au zis ereticilor să îşi scrie într-o carte mărturisirea lor de credinţă, care urma să fie pusă în racla Sfintei Muceniţe Eufimia, alături de mărturisirea de credinţă a dreptcredincioşilor. Şi pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori, iar după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea Sfinţilor Părinţi în mâna dreaptă a sfintei, iar pe aceea a ereticilor la picioarele ei. Sfânta Eufimia s-a născut la Calcedon în ţinutul Bitiniei şi a primit cununa muceniciei în anul 307. Era o tânără fecioară care îşi închinase viaţa Mântuitorului Iisus Hristos. Pârâtă fiind că este creştină, a fost supusă la multe şi cumplite chinuri, iar mai apoi a fost arsă de vie, primind astfel cunu­na mucenicilor. Biserica o cinsteşte atât la 11 iulie, când sfintele ei moaşte au făcut această minune, cât şi la 16 septembrie, ziua ei de mucenicească pătimire.

Astăzi, Biserica noastră o cinsteşte şi pe Sfânta Olga, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Rusiei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO

astăzi, 11:29

În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...

Doliu în învățământul botoșănean: ”A plecat dintre noi la doar 33 de ani!” / ”Fetița mea iubită, îngerul meu din cer…”

astăzi, 08:43

Durere sfâșietoare într-o familie din Botoșani, dar și în colectivul greu încercat acum de plecarea la cele veșnice a unei tinere care avea toată viața înainte. Era...