Calendar ortodox: Astăzi îi cinstim pe Sf. Mc. Luchilian, Ipatie și Paula fecioara

Sfântul Luchilian a trăit pe vremea împăratului Aurelian (270-275) și a fost păgân o lungă perioadă din viața sa.

Dar, întorcându-se de la idoli la credința în Hristos, a primit Sfântul Botez și pe mulți îi întorcea de la deșertăciunea și pierzarea idolilor. Pentru că devenise creștin, a fost prins și dus înaintea dregătorului Silvan care îl silea să se lepede de Hristos. Sfântul Luchilian, nevrând să se întoarcă la slujirea idolească, a fost cumplit chinuit, apoi a fost aruncat într-un cuptor cu foc, împreună cu alți creștini, dar au ieșit de acolo nevătămați. Deci, fiind duși la Bizanț, acelora li s-au tăiat capetele, iar pe Sfânt l-au spânzurat pe o cruce și așa și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Și era acolo de față și Sfânta Paula fecioara, care purtase de grijă de rănile sfinților, iar după moartea acestora, de moaștele lor.

 

Deci, fiind și ea prinsă, a fost adusă în faţa judecătorilor şi nevrând să jertfească idolilor a fost bătută crunt cu nuiele. După ce i s-au vindecat rănile, s-a învrednicit a vedea un înger al lui Dumnezeu, care a întărit-o în credinţă şi în suportarea chinurilor ce aveau să vină peste ea. Deci, la a doua înfăţişare înaintea judecătorului, a fost bătută peste gură şi nevrând să se lepede de Hristos a fost aruncată într-un cuptor încins, de unde a ieşit nevătămată. După multe chinuri, din porunca dregătorului i s-a tăiat capul, chiar în locul în care suferise moarte martirică şi Sfântul Luchilian.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

astăzi, 19:59

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

astăzi, 18:39

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

astăzi, 17:51

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...