Calendar Ortodox: Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sfântul Voievod Ştefan cel Mare

Astăzi pomenim mutarea din Nazaret a veşmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, petrecută în zilele dreptcredinciosului împărat Leon cel Mare (457-474). Veşmântul a fost adus de doi bărbaţi cinstiţi din Constantinopol, care au descoperit că acesta era ascuns în casa unei bătrâne văduve şi a fost aşezat în biserica Vlaherne, hotărân­du-se prăznuirea acestui eveniment în ziua a doua a lunii iulie.

Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei († 1504). Dreptcredinciosul voievod Ştefan s-a născut la Borzeşti din voievodul Bogdan al II-lea şi doamna Oltea. A fost uns ca domnitor al Moldovei la 14 aprilie 1457 şi, încercat de numeroase suferinţe în tot cursul îndelungatei sale domnii (47 de ani), el şi-a păstrat nestrămutată speranţa în Dumnezeu şi şi-a purtat cu jertfelnicie crucea vieţii.

 

Ştefan cel Mare a fost unul dintre cei mai mari conducători politici şi militari pe care românii l-au avut în Evul Mediu. Întotdeauna el a pus biruinţele lui nu pe seama iscusinţei minţii sale, ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu. Măritul voievod a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine prin numărul mare de mănăstiri şi biserici zidite atât în Moldova, cât şi în Muntenia şi Transilvania. De la mutarea sa la Domnul până astăzi mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururi aprinsă. 

(Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...