Calendar Ortodox: Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Bartolomeu; Sfântul Apostol Tit

Sfântul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. El a propovăduit Evanghelia în Siria, împreună cu Sfântul Apostol Filip, iar apoi a propovăduit singur.

În Asia Mică a suferit bătăi, temniţă, loviri cu pietre, apoi a mers în Frigia şi intrând în cetatea Ierapole propovăduia pe Hristos-Domnul. A vindecat aici pe orbul Stahie, pe care l-a şi botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. A mers apoi în India, unde a luminat pe localnici şi a făcut mai multe biserici. A trecut apoi prin Armenia, unde a vindecat-o pe fiica împăratului care era cumplit chinuită de duhuri necurate. Acolo a fost prins, chinuit şi răstignit cu capul în jos, asemenea Sfântului Apostol Petru. A răbdat toate acestea, iar la sfârşit necredincioşii i-au tăiat capul.

 

Toate evenimentele legate de moartea Sfântului Apostol Bartolomeu s-au întâmplat în cetatea Albanopolis. Credincioşii creştini, impresionaţi fiind de cele întâmplate, au aşezat trupul sfântului cu cinste într-o raclă de plumb. Iar trupul său făcea nenumărate minuni şi vindecări, prin puterea harului Duhului Sfânt. Necredincioşii însă au uneltit din nou şi racla sfântului a fost aruncată.

Aceasta a ajuns până la urmă în insula Lipari din Italia, unde Episcopul Agaton a luat-o şi a aşezat-o cu cinste în biserică. În vremea împăratului Teofil (829-842), în timpul luptelor iconoclaste, racla Sfântului Apostol Bartolomeu a fost dusă în cetatea Benevento, în ziua de 25 august. 

(Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Frontieră blocată la Siret, timpii de așteptare ajung la 240 de minute!

astăzi, 12:02

Poliția de Frontieră din România anunță aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, acolo unde timpul de așteptare pentru camioane este mare. Potrivit Poliției de Frontieră,...

Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier!

astăzi, 11:00

Un accident rutier produs în această dimineață pe raza comunei Hănești s-a soldat cu rănirea unei persoane. În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, primii care au aju...

Controale la comercianții de produse alimentare en-gros, amenzi de peste 35.000 de lei!

astăzi, 10:26

La data de 11 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Con...