Calendar Ortodox: Adormirea Maicii Domnului

Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ la ceruri. Deci, înştiinţându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat şi degrabă s-a suit în Muntele Măslinilor ca să se roage.

În Sfânta Scriptură nu este menţionat momentul adormirii Fecioarei Maria, însă, cântările şi imnele de la Vecernia şi Utrenia sărbătorii ne vestesc adevărata tradiţie a Bisericii în acastă privinţă. Deci, coborându-se de pe Muntele Măslinilor, Maica Domnului s-a întors acasă, a pregătit toate cele de îngropare, a împărţit văduvelor sărace veşmintele sale, apoi, luându-şi iertare de la toţi, s-a aşezat pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi binecuvântând pe toţi cei de faţă şi-a dat sufletul curat în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei.

 

Atunci, multe vindecări s-au împărţit tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei. Şi s-a făcut tunet mare şi au venit de la marginile lumii, ca pe nişte nori, toţi Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Sale din Ierusalim. Şi, începând Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul şi au petrecut până la mormânt trupul Maicii Domnului.

Deci, sosind în Getsimani şi aşezând în mormânt trupul Născătoarei de Dumnezeu, Apostolii au mai zăbovit acolo încă trei zile, aşteptându-l pe Toma, care din rânduială dumnezeiască lipsea. Şi, sosind Sfântul Apostol Toma s-a întristat, că nu a văzut chipul adormit al Maicii Domnului, ca şi ceilalţi Apostoli. Deci, cu hotărâre de obşte s-a deschis mormântul pentru el şi toţi s-au minunat, căci au aflat mormântul gol, fără sfântul trup, fiind numai giulgiul lăsat ca mângâiere nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu şi cu trupul la ceruri.

Astfel, după credinţa Sfintei noastre Biserici, la Adormirea Maicii Domnului, trupul ei nu a cunoscut stricăciunea care vine după moarte, nici nu a rămas în mormânt. Spre deosebire de Mântuitorul, Care S-a înălţat întru slavă la ceruri prin propiria Sa putere, Fecioara Maria a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...