Calendar ortodox, 9 septembrie: Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana; Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona

Sfinţii Părinți Ioachim şi Ana au primit-o pe Maica Domnului la adânci bătrâneţi, în urma rugăciunilor neîncetate făcute cu multe lacrimi şi cu post. Au crescut-o în frică de Dumnezeu până la vârsta de 3 ani, când a fost încredinţată Templului din Ierusalim, unde a trăit 12 ani. Aşadar, Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana au fost bunicii Domnului Hristos. Aceştia erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi, fiind înstăriţi, la fiecare sărbătoare, luau două părţi din averea lor, o parte o împărţeau săracilor, iar cealaltă parte o dădeau lui Dumnezeu. Ducându-se oarecând Ioachim cu daruri la Ierusalim cu prilejul unui praznic mare, un iudeu l-a ocărât zicându-i: „De ce aduci darul înaintea mea? Oare nu ştii că nevrednic eşti să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat urmaşi în Israel?” Şi a plecat Ioachim foarte mâhnit şi ruşinat de la praznicul acela şi de întristare nu s-a mai întors o vreme acasă, ci a plecat în pustie să se roage timp de 40 de zile. Asemenea şi Ana, în casa şi în grădina sa se ruga Domnului cu lacrimi ca să-i dea rod pântecelui. Şi i-a auzit pe dânşii Dumnezeu şi le-a dăruit-o pe Fecioara Maria, cea din care avea să Se nască Mântuitorul lumii, Iisus Hristos Domnul.

 

Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, născut în anul 1700 în Rusia, care timp de 25 de ani a vieţuit într-o peşteră pe malul pârâului Vorona. A fost ucenicul Sfinţilor Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie de la Neamț. Fiindu-i descoperit sfârşitul, şi-a dat duhul în peştera sa la 29 martie 1789.

Tot astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, care s-a născut la începutul secolului al 17-lea în satul Mesteacăn, Neamţ. A intrat de tânăr în obştea Mănăstirii Tazlău, iar pentru viaţa sa a dobândit de la Dumnezeu darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor. Sfântul Chiriac a trecut la Domnul în jurul anului 1660.     

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fost viceprimar și director al Filarmonicii din Botoșani a plecat La Domnul: „L-am simțit aproape ca pe un tată”

Sunday, 27 September 2026

Administrația locală, dar și lumea culturală este în doliu. Un fost profesor, director de instituții culturale și viceprimar a plecat La Domnul. Este vorba despre Ion Ilie, fost directo...

„Să creștem generații sănătoase!”: Proiect-pilot lansat în școlile botoșănene!

Sunday, 27 September 2026

„SĂ CREȘTEM GENERAȚII SĂNĂTOASE!" - educația pentru sănătate devine, începând din acest an școlar, o direcție importantă de acțiune în unitățile de înv...

Republica Moldova a intrat în stare de urgență energetică și hidrologică! Ce reguli noi intră în vigoare!

Sunday, 27 September 2026

Parlamentul Republicii Moldova a votat instituirea stării de urgență la nivel național în sectoarele energetic și hidrologic, măsură care a intrat în vigoare pe 26 septembrie 2026 È...