Sfântul Nicolae s-a născut pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) şi pentru viaţa sa curată şi nespusa lui bunătate a fost făcut arhiereu. Vestind cu mult curaj Evanghelia lui Hristos, a fost întemniţat, dar în timpul lui Constantin cel Mare (306-337) a fost eliberat din închisoare. Mergând el la Mira, nu a trecut multă vreme şi s-a întrunit cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea. A luat parte la lucrările acestui Sinod Ecumenic din anul 325. A primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, eliberând din temniţă trei oameni nevinovaţi, care aflând de timpul când aveau să fie omorâţi, l-au chemat în ajutor pe Sfântul Nicolae pentru a-i izbăvi. De aceea, sfântul ca unul grabnic ajutător s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavie. Pe acesta din urmă l-a mustrat pentru nedreapta acuzare adusă celor trei oameni, iar pe împărat l-a înştiinţat de nevinovăţia celor trei, scăpându-i astfel de la moarte. Pe lângă aceasta a făcut şi multe alte minuni. Păstorind cu multă înţelepciune turma cea duhovnicească încredinţată lui, a ajuns la adânci bătrâneţi şi s-a mutat în pace la Domnul, neuitând nici după moarte turma sa. Moaştele Sfântului Nicolae se află astăzi la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse de la Mira Lichiei în data de 9 mai 1087. De asemenea, mâna sa se află la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti.