Calendar ortodox, 6 decembrie: Sf. Ier. Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte)

Sfântul Nicolae s-a născut pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) şi pentru viaţa sa curată şi nespusa lui bunătate a fost făcut arhiereu. Vestind cu mult curaj Evanghelia lui Hristos, a fost întemniţat, dar în timpul lui Constantin cel Mare (306-337) a fost eliberat din închisoare. Mergând el la Mira, nu a trecut multă vreme şi s-a întrunit cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea. A luat parte la lucrările acestui Sinod Ecumenic din anul 325. A primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, eliberând din temniţă trei oameni nevinovaţi, care aflând de timpul când aveau să fie omorâţi, l-au chemat în ajutor pe Sfântul Nicolae pentru a-i izbăvi. De aceea, sfântul ca unul grabnic ajutător s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavie. Pe acesta din urmă l-a mustrat pentru nedreapta acuzare adusă celor trei oameni, iar pe împărat l-a înştiinţat de nevinovăţia celor trei, scăpându-i astfel de la moarte. Pe lângă aceasta a făcut şi multe alte minuni. Păstorind cu multă înţelepciune turma cea duhovnicească încredinţată lui, a ajuns la adânci bătrâneţi şi s-a mutat în pace la Domnul, neuitând nici după moarte turma sa. Moaştele Sfântului Nicolae se află astăzi la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse de la Mira Lichiei în data de 9 mai 1087. De asemenea, mâna sa se află la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...

ANAF adună datele despre veniturile reale ale bugetarilor!

astăzi, 11:32

Până la data de 30 octombrie 2026, instituțiile și autoritățile publice au obligația legală de a transmite datele privind veniturile salariale ale personalului angajat în luna septe...

Percheziții domiciliare în Botoșani: Bijuterii în valoare de 1.732.000 lei identificate de polițiști!

astăzi, 10:48

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Botoșani, într-un...