Calendar ortodox, 29 septembrie: Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia

Cuviosul Chiriac s-a născut în anul 448, pe vremea împăratului Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450) şi era din Corint. Tatăl său se numea Ioan, fiind preot al bisericii din Corint, iar mama sa se numea Evdochia. Era nepot al lui Petru episcopul, care l-a făcut citeţ la aceeaşi biserică din Corint. La vârsta de 18 ani s-a dus la Ierusalim şi de aici la Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare, unde s-a călugărit. Aici a arătat multă nevoinţă, petrecând 30 de ani în ascultările mănăstirii cu viaţă de obşte. Apoi, la 70 de ani, s-a retras să se nevoiască în peştera Sfântului Hariton, ca pust­nic. În acea vreme umbla prin Ierusalim eresul lui Origen. Sfântul Chiriac s-a luptat împotriva ereziei cu rugăciunea şi cuvântul, îndurând multe osteneli, întorcându-i pe cei înşelaţi şi întărindu-i pe cei credincioşi. La vârsta de 99 de ani, Cuviosul Chiriac s-a retras în munte, pentru linişte şi pace sufletească, unde a vieţuit încă opt ani. În pustie, Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul avea un leu mare şi înfricoşător, care îl apăra de tâlhari şi animale sălbatice, dar care nu vătăma oamenii. Se spune că nu avea trupul schimonosit de bătrâneţe, niciodată nu stătea degeaba, fie se ruga, fie lucra. Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Avea 107 ani când a plecat la Domnul. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...