Calendar ortodox, 29 ianuarie - Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul; Sf. Mc. Filotei

Sfântul Ignatie, cel numit Teoforul, adică „purtătorul de Dumnezeu”, a fost episcop în marea cetate a Antiohiei pe vremea împăratului Traian (98-117). Acesta era ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul şi provenea din lumea greacă, ce de curând venise la credinţa în Domnul Iisus Hristos. Viaţa, lucrarea sa de propovăduire a cuvântului Evangheliei şi sfârşitul călătoriei sale în lanţuri, ca osândit, de la Antiohia la Roma, le pomenim în fiecare an la 20 decembrie.

 

Astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea aducerii moaştelor sale de la Roma la Antiohia. Îndată după ce fiarele i-au sfâşiat trupul, creştinii din Roma, precum şi cei care-l însoţiseră din Antiohia la Roma au adunat cu grijă oasele mai mari ce rămăseseră şi le-au pus cu cinste, într-un loc însemnat, afară din cetate.

Dar nu după multă vreme, tot sub împărăţia lui Traian, moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul au fost trimise de la Roma la Antiohia, pentru întărirea şi mângâierea păstoriţilor sfântului. Şi a fost călătoria lor cu multă slavă, pentru că toţi creştinii doreau să le cin­s­tească. Şi au fost puse mai întâi în cimitirul de lângă poarta Dafne din Antiohia, iar în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr (408- 450) au fost aşezate într-o frumoasă biserică din cetate, închinată Sfântului Ignatie, fiind cinstite de către creştini, ca un adevărat izvor de puteri dumnezeieşti.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Obiect zburător prăbușit în județul Suceava, după alerta cu dronă de la Botoșani. Autoritățile trimise la fața locului!

astăzi, 17:23

Sâmbătă, 12 septembrie, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat Ministerul Apărării Naționale că o dronă a traversat spațiile aeriene ale celor dou...

Ziua Porților Deschise la Botoșani: Cetățenii au trecut pragul pompierilor! (Foto)

astăzi, 17:15

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, sărbătorită în fiecare an la data de 13 septembrie, porțile subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga&...

VIDEO! O nouă alertă de dronă la Botoșani, mesaj RO-ALERT!

astăzi, 16:33

O nouă alertă de dronă emisă de autorități în județul Botoșani. populația a fost alertată prin RO-ALERT. Potrivit unor cititori, drona a fost văzută și filmată în timp ce ...