Calendar ortodox, 26 iunie: Sfântul Cuvios David din Tesalonic; Sfântul Ierarh Ioan, Episcopul Goţiei

Sfântul Cuvios David s-a născut şi a crescut în cetatea Tesalonicului şi prin curăţia sa sufletească s-a arătat ca un înger în trup. Şi-a părăsit prietenii şi averea şi a mers la Mănăstirea Cuculiaton, unde s-a făcut monah, încredinţându-şi viaţa lui Hristos. A rămas acolo, nevoindu-se în post şi rugăciune şi păzind toată fapta bună, iubind mai ales înfrânarea şi smerenia, ca unul ce socotea că traiul îmbelşugat aduce trândăvia sufletului, iar alergarea după laude întunecă şi risipeşte faptele bune. Astfel, trăind în înfrânare, post şi rugăciune, admira cu deosebire viaţa Sfântului Simeon Stâlpnicul şi răbdarea Sfântului Daniil Stâlpnicul. Aşa a crescut în inima sa dorinţa de a se face următor acestor doi mari sfinţi ai Bisercii. Drept aceea, făcându-şi un cuib într-un migdal, s-a legat pe sine ca trei ani să nu se coboare de acolo. Din acel loc predica cuvântul lui Dumnezeu, alinându-i pe cei care veneau la el.

 

După trei ani în care a îndurat arşiţa soarelui şi gerul cumplit, s-a coborât de acolo într-o chilie făcută de ucenicii săi, fiind multora povăţuitor. Trimis fiind de mitropolitul cetăţii sale, a mers la Constantinopol la împăratul Iustinian (527-565), pe care l-a impresionat prin înţelepciunea sa, dar mai ales pentru nepătimirea trupului său, căci, luând în mână cărbuni aprinşi şi tămâind pe împărat, focul nu-i ardea mâna. S-a mutat în pace la Domnul în apropierea Tesalonicului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

astăzi, 20:38

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

astăzi, 19:52

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

astăzi, 19:45

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...