Aceşti doi mucenici au trăit pe vremea împăratului Constanţiu (337-361), pe când acest împărat căzuse în rătăcirea lui Arie, deşi Arie fusese osândit la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325. Pentru că însuşi împăratul era arian, se înmulţiseră îndrăzneala şi puterea ereticilor în împărăţie, încât se pornise o adevărată prigoană a dreptcredincioşilor din partea arienilor. Creştinii adevăraţi erau urâţi, chinuiţi şi ucişi pentru că mărturiseau că Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi nu un simplu om. Şi erau la curtea împăratului Constanţiu doi dregători arieni, Eusebiu şi Filip, care aveau ochii aţintiţi asupra dreptcredincioşilor şi supravegheau Biserica lui Hristos. Aceştia au fost pricinuitorii alungării şi morţii Arhiepiscopului Pavel Mărturisitorul al Constantinopolului, pe care trimiţându-l în Armenia, i-au îndemnat pe arieni să-l sugrume. Atunci arienii au pus arhiepiscop în locul lui pe Macedonie. Tot aşa au procedat şi cu alţi dascăli şi mărturisitori ai dreptei credinţe, pe care i-au chinuit şi omorât în multe feluri. Între aceştia se numără şi Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie, ucenici ai Arhiepiscopului Pavel al Constantinopolului. Marcian era citeţ, iar Martirie era ipodiacon în biserica mare din Bizanţ. Ei scriau toate învăţăturile şi faptele arhiepiscopului lor, prin care se întărea sfânta credinţă. Prin scrierile şi cuvintele lor ei erau mari propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu şi ajutători ai Bisericii, pe care o apărau de săgeţile ereticilor. După moartea Arhiepiscopului Pavel, ereticii şi-au îndreptat otrava asupra ucenicilor lui, Marcian şi Martirie, ca să-i întoarcă de la dreapta credinţă la eresul lor, cu tot felul de făgăduinţe. Însă ei au ales să rabde ocara, necinstea şi chiar moartea pentru dreapta credinţă. Deci, cerând puţină vreme pentru rugăciune, li s-au tăiat capetele cu sabia, pentru mărturisirea dumnezeirii lui Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur a înălţat o biserică în cinstea lor.
