Sfânta Mare Muceniţă Hristina era din cetatea Tirului şi a trăit pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211). Hristina era fiica unui general pe care-l chema Urban. Fiindcă ea a fost rânduită să aducă jertfe idolilor păgâni, pe care îi cinstea tatăl ei, acesta i-a dăruit ca locuinţă cel mai înalt turn al palatului său, aşezând acolo şi zeii săi din aur şi din argint, împodobiţi cu multe podoabe. Însă fecioara având suflet curat şi privind noaptea stelele de pe cer, a înţeles că idolii cei neînsufleţiţi şi făcuţi de oameni nu au nici o putere, ci Acela Care a făcut şi ţine toate, Acela este Dumnezeul Cel adevărat. Ascultând, deci, glasul inimii sale, Hristina a dărâmat şi sfărâmat toţi idolii cei neînsufleţiţi, dăruind bucăţile preţioase săracilor. Grozavă a fost clipa când tatăl ei a aflat de sfărâmarea idolilor. Auzind el una ca aceasta, s-a mâniat cumplit, dar Hristina i-a spus că ea crede în Dumnezeu Cel viu şi că idolii nu au nici o putere. Atunci, tiranul a supus-o la multe chinuri, întemniţând-o pentru multă vreme, iar după aceea a aruncat-o în mare. Acolo, primind fericita Botezul, a fost scăpată de un înger. După moartea tatălui ei, Dion, dregătorul cetăţii, a judecat-o pe Hristina şi fiindcă nu s-a lepădat de credinţa ei, a fost cumplit chinuită, iar mai apoi a fost împunsă cu suliţe de ostaşi. Şi aşa, Sfânta Hristina şi-a dat lui Dumnezeu cinstitul ei suflet.
Calendar ortodox, 24 iulie: Sf. Mare Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen
Stiri Botosani Thursday, 24 July 2025 CulturăSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO
Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...
Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!
La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...
Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!
Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.66 secunde