Sfântul Cuvios Eftimie († 473) a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395), ajungând până în zilele împăratului Leon I (457-474). El era de neam din Melitina, cea dintâi cetate a Armeniei, din părinţi dreptcredincioşi, Pavel şi Dionisia, născut din făgăduinţă, ca marele Ioan Botezătorul, purtând numele de „veselie”, căci Eftimie înseamnă veselie. După moartea tatălui său, mama sa l-a încredinţat fratelui ei care era preot, iar acesta l-a dus la casa Episcopului Armeniei, care l-a crescut cu dragoste şi cu dascăli de seamă, rânduindu-l de copil printre slujitorii Bisericii. Fiind de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi a rămas într-o mănăstire numită Fara, unde l-a cunoscut pe Cuviosul Teoctist. După cinci ani a ieşit din Mănăstirea Fara şi s-a sălăş­luit într-o peşteră din râpa unui munte din pustie, către Iordan. Pentru nevoinţele sale, marele Eftimie a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al prorociei. A fost descoperit de nişte păstori şi multă lume a început să vină la el pentru sfaturi duhovniceşti şi vindecări sufleteşti şi trupeşti. Cuviosul Eftimie era cunoscut şi cinstit de cei trei mari îndrumători ai vieţii pustniceşti din vremea lui: Sfântul Simeon Stâlpnicul, Sfântul Sava cel Sfinţit şi Sfântul Teodosie, şi toţi patru apărau dreapta credinţă statornicită la Sinodul al 4-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451. Sfântul Eftimie a prorocit că doi dintre ucenicii săi, Ilie (494-516) şi Macarie (544-554, 564-574), vor fi patriarhi ai Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai. La vârsta de 97 de ani s-a mutat în pace la Domnul.