Calendar ortodox, 2 noiembrie: Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist!

Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist erau din Persia şi au viețuit în vremea domniei regelui Sapor al 2-lea (309-379), cel care a început prigonirea creștinilor. În acel timp, printre oamenii care aveau ascultări la curtea împăratului se aflau în taină şi creștini.

 Dintre sfinții pomeniți astăzi, apropiați ai împăratului erau Achindin, Pigasie şi Anempodist, oameni de frunte şi tari în credință. Deci, au fost pârâți aceștia trei că sunt creștini şi că pe mulți alții îi aduc la credința în Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta, pe când sfinții se aflau în rugăciune, păgânii i-au prins şi, legându-i cu funii, i-au dus înaintea lui Sapor.

 

Mărturisind cu mult curaj că sunt creștini, au fost bătuți cu toiege ghimpoase, apoi au fost spânzurați şi arși pe coaste cu făclii aprinse, după care au fost întinși pe paturi de fier arse în foc. Dar sfinții au rămas, prin harul lui Dumnezeu, nevătămați şi prin rugăciune au dărâmat un idol de seamă al perșilor. Atunci, au fost băgați în găleți cu smoală şi cu plumb topit, apoi au fost aruncați în mare.

Şi din toate acestea scăpând nevătămați, sfinții au adus la credință şi pe alți curteni de seamă, ca Aftonie şi Elpidifor, acesta fiind cel dintâi din sfatul regelui. Slăvind pe Dumnezeu, li s-au tăiat capetele, împreună cu alți 7.000, în frunte cu însăși mama regelui. Achindin, Pigasie şi Anempodist, fiind aruncați într-o groapă cu fiare sălbatice, după mai multe zile au fost scoși întregi de acolo, căci fiarele nu s-au atins de ei.

 Văzând păgânii că în nici un fel nu îi pot întoarce de la credința lor, i-au închis într-un cuptor ars în foc şi astfel fericiții au primit cununa mucenicilor din mâinile Mântuitorului Iisus Hristos. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ieșean „sechestrat” în propria curte, după ce o mașină de Botoșani i-a blocat ieșirea! Autoturismul aparține unui polițist

astăzi, 20:15

Un bărbat din Iași s-a văzut ”sechestrat” în propria curte. Marți dimineață, când a deschis poarta, s-a lovit de o mașină parcată chiar în dreptul gardului său....

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

astăzi, 20:07

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

astăzi, 19:18

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...