Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, fiind ucis cu pietre de evrei, cinstitul său trup a fost aruncat spre hrană câinilor şi fiarelor sălbatice, stând neîngropat două zile şi o noapte. Gamaliel, un mare învăţător de Lege din Ierusalim, a trimis slujitori care, ridicând trupul Sfântului Arhidiacon Ştefan, l-au îngropat în Cafargamala, care se tâlcuieşte „satul lui Gamaliel”. A trecut însă multă vreme şi mulţime multă de mucenici au udat cu sângele lor pământul, până în zilele binecredinciosului împărat Constantin cel Mare. Printr-o lucrare dumnezeiască, în anul 315, locul unde se aflau moaştele Sfântului Ştefan a fost descoperit de preotul Lucian, slujitor în biserica din Cafargamala. El i-a spus despre vedenia sa episcopului Ioan al Ierusalimului şi mergând acolo au descoperit un mormânt cu patru sicrie pe care erau scrise cuvintele: Chilel, Nasuam, Gamaliel, Abibas. Primele două cuvinte însemnau numele în siriacă al lui Ştefan - cel încununat, şi al lui Nicodim - biruinţa poporului. Când au deschis sicriul Sfântului Ştefan, pământul s-a cutremurat, iar din moaştele sale s-a răspândit o preafrumoasă mireasmă. Ioan episcopul a mutat moaştele Arhidiaconului Ştefan în Biserica Sion din Ierusalim. Peste puţină vreme, un mare dregător din Constantinopol, Alexandru, împreună cu soţia sa Iuliana au venit la Ierusalim şi văzând ei minunile care se făceau de către Sfântul Arhidiacon Ştefan, au zidit în Sfânta Cetate o biserică frumoasă pe care au închinat-o lui şi au mutat sfintele moaşte în ea. Când a murit Alexandru, a fost înmormântat lângă Sfântul Ştefan, iar soţia sa, dorind să plece în Constantinopol, în loc să ia rămăşiţele soţului ei, a luat moaştele sfântului. Acestea au fost recuperate de împăratul Constantin cel Mare care, zidind o biserică cu hramul Sfântului Ştefan, a pus moaştele întâiului mucenic acolo, întru slava lui Dumnezeu.
