Sfântul Patrichie a trăit în secolul al 4-lea după Hristos şi a fost Episcop în Prusa. Acest oraş avea izvoare de ape fierbinţi şi era situat pe malul dinspre Asia al Mării Negre, din ţinutul Bitiniei. Acolo, mulţime de bolnavi veneau să se vindece de bolile lor. Pentru că ţinutul era foarte populat şi căutat de oameni, romanii, în timpul lui Iulian Apostatul (361-363), au aşezat o capişte şi o statuie a lui Esculap, în semn de mulţumire adusă zeului păgân, cinstit de ei ca mare vindecător de boli. În acea vreme, însuşi dregătorul împărătesc al Bitiniei, Iuliu, s-a vindecat datorită acelor ape. El nu s-a mulţumit să aducă singur mulţumire lui Esculap, ci i-a silit pe toţi locuitorii să aducă cinstire acestui zeu păgân, inclusiv pe creştini.
Deci, Episcopul Patrichie, fiind adus şi poruncindu-i-se să jertfească idolului, L-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos, arătând dregătorului că nu Esculap l-a vindecat, ci Dumnezeul Cel viu al creştinilor, care a zidit acele ape spre binele oamenilor. Auzind acestea, tiranul i-a zis cu asprime lui Patrichie: „Dacă te-aş arunca în mijlocul acestor ape fierbinţi, pedepsind îndrăzneala ta de a defăima pe zei, crezi, oare, că Hristos al tău te va salva?” Atunci Patrichie i-a răspuns: „Hristos poate să-mi păzească viaţa în aceste ape, dar poate să mi-o şi ridice prin ele. Nici un fir de păr din capul oamenilor nu se clinteşte fără ştirea Lui”. Dregătorul, spumegând de furie, a poruncit ca Patrichie să fie aruncat în clocotul apelor, dar Episcopul a ieşit de acolo nevătămat. Drept aceea, a dat poruncă să li se taie capul atât lui Patrichie, cât şi celor trei preoţi aflaţi împreună cu el.