Împăratul Iulian Apostatul (361-363), părăsind credinţa cea adevărată, a ridicat prigoană mare împotriva creştinilor, tocmind dregători asupritori prin toate cetăţile imperiului. La Durostorum a trimis pe un chinuitor nemilostiv, cu numele Capitolin, pierzător de oameni şi iubitor de idoli. Acesta, venind la Durostorum, a intrat în capiştea idolească şi a adus jertfe zeilor, închinându-se idolilor cei neînsufleţiţi. Apoi, într-o altă zi, ieşind la locul de judecată, a stat pe un scaun înalt cu mare mândrie şi a întrebat: „Este oare cineva în cetatea aceasta împotriva zeilor, mărturisind că este creştin?” Iar cetăţenii cu jurământ îl încredinţau că nu este în cetatea lor nici un om de felul acesta. Auzind dregătorul că în cetate nu sunt mărturisitori ai lui Hristos, s-a bucurat foarte mult şi chemând la sine pe supuşii săi, a făcut un ospăţ mare. Era însă în Durostorum un creştin cu numele Emilian, care în timp ce păgânii se desfătau, a intrat în capiştea idolească, având la sine un ciocan de fier, şi a sfărâmat toţi idolii, iar altarul l-a răsturnat. Văzând cele întâmplate, dregătorul s-a mâniat şi a trimis slugile sale să îl caute pe cel ce a făcut acestea. Atunci, fericitul Emilian a recunoscut cu vitejie fapta sa, pentru că păgânii prinseseră un alt om nevinovat pe care voiau să-l ducă la judecată. Pentru fapta sa şi pentru că a mărturisit că este creştin, Sfântul Emilian a fost bătut cumplit, apoi dregătorul a poruncit să fie aruncat în foc. Sfântul Emilian, stând însă în mijlocul văpăii, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, iar focul nu l-a atins pe el. Şi, rugându-se lui Dumnezeu, şi-a dat sufletul în mâinile Sale, primind cununa muceniciei.
