Calendar ortodox, 15 februarie: Sfântul Apostol Onisim; Sfântul Mucenic Maior

În cetatea Colose din Frigia era pe vremea Sfinţilor Apostoli un bărbat vestit şi dregător de seamă cu numele Filimon, botezat fiind de însuşi Sfântul Apostol Pavel.

Acesta avea un rob pe care-l chema Onisim, şi care greşindu-i cu ceva stăpânului său, a fugit de la el de teama pedepsei şi s-a dus la Roma. Acolo, l-a întâlnit pe Sfântul Apostol Pavel în temniţă şi auzind de la el cuvântul Evangheliei a primit a fi botezat în numele Preasfintei Treimi. La Roma, Onisim, împreună cu un alt tânăr pe care-l chema Tihic, se afla în slujba Apostolului Neamurilor. Ei au fost trimişi de Sfântul Apostol Pavel cu o scrisoare la Filimon, fostul stăpân al lui Onisim, în care Apostolul îl ruga pe Filimon să-l ierte pe Onisim şi să-l primească, nu ca pe un rob, ci ca pe Pavel însuşi. „Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanţuri, Onisim, cel ce altădată nu-ţi era de folos, dar acum şi ţie şi mie de folos. Pe acesta ţi l-am trimis, pe el însuşi, adică inima mea, primeşte-l. Eu voiam să-l ţin la mine ca, în locul tău, să-mi slujească mie, care sunt în lanţuri pentru Evanghelie, dar n-am voit să fac nimic fără încuviinţarea ta, ca fapta ta cea bună să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie. Căci poate pentru aceea a fost despărţit de tine câtva timp, ca veşnic să fie al tău, dar nu ca rob, ci mai presus de rob, ca un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai vârtos pentru tine, şi după trup, şi în Domnul. Deci, dacă mă socoteşti părtaş cu tine, primeşte-l pe el ca pe mine” (Filimon 10-17). Drept aceea, Filimon l-a iertat pe Onisim şi l-a primit ca pe un frate în Hristos. Iar Onisim, liber fiind, s-a întors la Roma şi-l însoţea pe Sfântul Pavel oriunde el propovăduia Evanghelia. Şi aşa a ajuns până în Spania, scrie ziarulllumina.

După trecerea la Domnul a Apostolului Nea­murilor, Onisim a fost sfinţit episcop. A primit cununa muceniciei în timpul împăratului Domiţian (95 d.Hr.), după ce a îndurat multe chinuri de la dregătorul Tertil.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...