Aceşti Cuvioşi Părinţi au fost monahi şi pustnici care au trăit în Muntele Sinai şi în mănăstirea apropiată, Rait, în secolele al 4-lea şi al 5-lea. De două ori, venind cete de barbari, unii dinspre Etiopia, iar alţii dinspre Arabia, au prădat aceste locuri sfinte şi i-au ucis fără milă pe cei ce vieţuiau în ele, pentru că nu găseau nimic de valoare de luat de la ei. Prima năvălire a fost la începutul secolului al 4-lea, pe vremea Sfântului Sfinţit Mucenic Petru, Arhiepiscopul Alexandriei (300-311), şi este povestită de monahul Amonie. A doua năvălire a avut loc pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur (†407) şi este descrisă de un necunoscut din preajma Sfântului Nil Sinaitul (†450). Dintre toţi câţi au pierit atunci, Biserica pomeneşte cu precădere uciderea a 39 de pustnici din Sinai şi a 38 de călugări din Mănăstirea Rait, pentru moartea lor mucenicească, pentru viaţa lor sfântă şi pentru puterea lor de jertfă, deoarece nu au voit să-i descopere pe cei ce se ascunseseră. Barbarii, nemaigăsind corabia lor, care se scufundase, i-au ucis pe toţi robii pe care-i luaseră, apoi, neputându-se înţelege, s-au ucis între ei.
Astăzi, Biserica Ortodoxă o pomeneşte şi pe Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei. Aceasta s-a născut la sfârşitul secolului al 3-lea în Capadocia, unde locuiau mulţi georgieni. Potrivit unui manuscris mai vechi, Sfânta Nina era rudă cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, adică verişoara acestuia. Tatăl ei se numea Zavulon şi era ostaş vestit şi plin de cucernicie, iar mama sa se numea Suzana, născută şi ea în Capadocia, sora Episcopului Ierusalimului, pe care unii îl identifică cu Iuvenalie. Sfânta Nina a trecut la Domnul pe când se afla în Iviria (Georgia), după ce vreme îndelungată s-a îndeletnicit cu propovăduirea Evangheliei lui Hristos la georgieni. După o misiune rodnică la acest popor, fericita şi-a dat duhul în mâinile lui Hristos la 14 ianuarie, cel mai probabil în anul 338.