Calendar ortodox, 14 aprilie: Sfânta şi Marea Luni (Denie); Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului; Sf. Ier. Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei; Sf. Mc. Tomaida

Sfântul Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ţinutul Bistriţei. Părăsind casa părintească, a ajuns în Moldova, la Mănăstirea Neamţ, unde s-a călugărit. După trecerea la Domnul a egumenului Ioan, obştea monahilor l-a pus egumen pe Sfântul Pahomie, deşi acesta nu voia. Având un dor mare de viaţă pust­nicească, a lăsat egumenia şi s-a dus să-l cunoască pe Sfântul Dimitrie al Rostovului. După ce a stat în Rusia doi ani, a revenit la Neamţ şi s-a retras cu patru ucenici de-ai săi într-un loc pustnicesc în pădurile dimprejur. Nici aici nu s-a bucurat prea mult de liniştea pe care o iubea, deoarece după alţi doi ani a fost ales Episcop al Romanului. După şapte ani de păstorire rodnică, s-a retras din scaunul episcopal şi a revenit la sihăstria sa, unde a ridicat o biserică, alegându-i ca hram „Acoperământul Maicii Domnului”. Pentru aceasta, aşezarea monahală a primit numele Schitul Pocrov. Sfântul Pahomie a fost unul dintre cei mai de seamă cărturari dintre clerici din acel timp, fiind un monah cu smerită cugetare şi cu dragoste fierbinte pentru Hristos. S-a mutat la Domnul la 14 aprilie 1724.

 

Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul. Acesta a trăit pe vremea lui Constans al II-lea (641-668), nepotul împăratului Heraclie, şi era din Toscana Italiei. După trecerea la Domnul a Episcopului Teodor al Romei, Martin i-a fost succesor. În acea vreme, Biserica suferea din cauza ereziei monoteliţilor care spuneau că în Domnul Iisus Hristos este o singură voinţă, împotriva dreptei credinţe care învaţă că în Hristos ­Iisus, Dumnezeu întrupat, sunt două firi şi două voinţe. Pentru că a mărturisit cu mult curaj credinţa cea adevărată, Sfântul Martin a fost exilat în Herson (Crimeea), unde, cu trupul istovit de suferinţe şi cu sufletul întristat de fărădelegile pe care oamenii le făceau pe pământ, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 655. Moaştele sale au fost duse din Herson la Roma, tot în anul 655.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident cu trei mașini pe o stradă din Botoșani, un tânăr a fost dus la spital!

astăzi, 12:38

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe I.C. Brătianu din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost im...

Astăzi: Cutremur în zona seismică Vrancea!

astăzi, 12:26

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe scara Richter a avut loc, în urmă cu puțin timp, în zona seismică Vrancea. Potrivit Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica ...

Classic Unlimited ajunge în județele Botoșani și Suceava cu două concerte de pian. Ultimele locuri gratuite!

astăzi, 11:56

Turneul național de pian în locuri speciale Classic Unlimited poposește vineri și sâmbătă, în 23 și 24 octombrie, la Ipotești (Botoșani) și Siret (Suceava), cu două concert...