Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei (†619), a fost cipriot de neam, fiul lui Epifanie, domnul ţării din Amatunda Ciprului, şi a trăit pe vremea împăratului Heraclie (610-641). La vârsta cuvenită s-a căsătorit şi a avut doi copii, dar, murindu-i soţia şi copiii, Ioan şi-a împărţit averea săracilor şi a hotărât să trăiască în slujba lui Dumnezeu şi a celor lipsiţi şi în suferinţă, de unde şi numele de cel Milostiv. 

Vestea despre el ajunsese în toată partea de răsărit a creştinătăţii astfel încât, atunci când scaunul Patriarhiei de Alexandria rămăsese vacant, la cererea poporului, Ioan a fost înălţat la această treaptă de patriarh, cu toate că nu dorea acest lucru. Odată ajuns patriarh, Sfântul Ioan a dorit să-i cunoască pe toţi săracii din Biserica sa, pe care i-a numit „stăpânii şi domnii mei”, ca unii cărora Hristos le-a dat puterea de a deschide porţile cerului celor ce fac milostenie. În anul 619, voind sfântul să meargă la Constantinopol, pe drum l-au părăsit puterile şi, abătându-se pe la Cipru, a trecut la Domnul în Amatunda, locul naşterii sale. 

Astăzi, Biserica noastră îi pomeneşte şi pe Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni. Sfântul Mucenic Atanasie s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei. A luptat pentru Ortodoxie într-o vreme când aceasta era ameninţată de uniaţie. În anii 1761- 1762 a tratat cu guvernul din Viena militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. Împreună cu alţi români a mers la Viena, unde li s-a dat asigurarea că românii din ţinutul Năsăudului nu vor fi siliţi să-şi lepede credinţa ortodoxă. Aşteptând roadele înţelegerii, fericitul Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut cont de dorinţa românilor şi atunci a început a se opune pe faţă convertirii la catolicism. La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirlă”, erau organizate sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurământului, în prezenţa episcopului unit. 

Atunci, „moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, i-a convins pe grăniceri că Ortodoxia este adevărata credinţă şi pentru aceasta a fost omorât împreună cu alţi trei tovarăşi de ai săi: Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.