Calendar ortodox, 12 mai: Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Ier. Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului, şi Gherman, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Ioan Valahul s-a născut pe la anul 1644, pe vremea binecredinciosului domn Matei Basarab (1632-1654), şi era din Ţara Românească. A fost luat rob de turci în anul 1659, pe când avea numai 15 ani. Pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcate. Dar Ioan s-a împotrivit şi împingându-l, ostaşul a căzut şi a murit. Pentru aceasta a fost dat femeii turcului ucis. Stăpâna lui nu i-a luat tânărului Ioan capul, căci, văzându-l voinic şi bun de muncă, l-a pus la început printre slugile sale. Observând însă că era frumos la înfăţişare, s-a aprins cu poftă spurcată asupra lui, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif, fiul lui Iacov care fusese vândut de fraţii săi. Dorindu-l cu patimă, ea a început să-l ademenească cu tot felul de făgăduinţe, vrând chiar să se mărite cu el. Sfântul Ioan Valahul însă nu a voit acest lucru şi pentru aceasta stăpâna lui l-a dat în mâinile mai-marelui cetăţii ca să-l pedepsească pentru uciderea soţului ei. După ce a fost întemniţat şi îndelung chinuit, în cele din urmă a fost ucis prin spânzurare, în ziua de 12 mai a anului 1662, la locul numit Parmak-Kapî (Poarta Stâlpului), într-o margine a Istanbulului.

 

Tot astăzi îl pomenim și pe Sfântul Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului († 403). Era evreu şi s-a născut la Elefteropole, în Fenicia. A trecut la creştinism învăţând limbile ebraică, egipteană, siriană, greacă şi latină, pentru a înţelege mai bine Sfintele Scripturi. Dorind viaţă pustnicească, s-a nevoit în Egipt, unde l-a întâlnit pe Sfântul Ilarion cel Mare. Fiind ales Episcop al Ciprului, Sfântul Epifanie a scris multe cărţi într-o vreme tulburată de erezia lui Arie. Trăind 115 ani, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...