Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, era de neam din Cipru şi a trăit pe vremea împăraţilor Constantin cel Mare (306-337) şi Constanţiu (337-361).
Era un om smerit cu inima. A fost păstor de oi apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei sale a fost ales Episcop în Trimitunda, aproape de Salamina. Deoarece Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor, a fost numit făcător de minuni. Prin rugăciunile sale către Domnul a adus ploaie pe pământ în vreme de secetă şi a oprit ploaia care cădea peste măsură. Altă dată, a pus capăt foametei pusă la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul. De asemenea, a prefăcut un şarpe în aur, iar după ce l-a scăpat pe un om sărac din lipsă, a prefăcut din nou aurul în şarpe cum fusese mai înainte. Sfântul Spiridon a oprit curgerile râurilor şi a întors pe mulţi păcătoşi la dreapta vieţuire. În vremea prigonirii creştinilor de către Maximian şi Galeriu, sfântul a fost prins şi, mărturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept şi i s-a tăiat pulpa stângă. A luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, fiind unul dintre cei 318 Părinţi care au mărturisit deofiinţimea Persoanelor Sfintei Treimi. Sfântul Ierarh Spiridon a arătat printr-o minune taina Sfintei Treimi, căci, luând o cărămidă, a făcut prin rugăciune ca aceasta să se desfacă în stihiile din care era alcătuită: pământ, apă şi foc. Sfântului Ierarh Spiridon i se arătau îngerii lui Dumnezeu în timp ce el săvârşea Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Şi aşa, păstorind cu multă grijă turma cea cuvântătoare încredinţată lui, s-a mutat în pace la cereştile lăcaşuri. Sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon sunt păstrate cu cinste, până astăzi, într-o raclă, în insula Corfu. Fragmente din sfintele sale moaşte se găsesc şi la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou din Bucureşti, Paraclis Patriarhal, precum şi la Biserica „Sfântul Spiridon”-Vechi din Capitală.
