Sfântul Sava († 372) s-a născut în anul 334, fiind fiul unor creştini evlavioşi din părţile Buzăului, în perioada când această parte a ţării era stăpânită de goţi. A fost povăţuit şi îndrumat în cele duhovniceşti de preoţii Sansalas şi Gutticas, sporindu-şi evlavia şi râvna pentru rugăciune, precum şi blândeţea, smerenia, iubirea de adevăr şi statornicia în credinţa cea adevărată. La vârsta maturităţii cânta psalmi în biserică şi ducea o viaţă pilduitoare. Apropierea de Dumnezeu l-a făcut pe Sfântul Sava să fie blând şi răbdător faţă de toţi, gata la ascultarea cea bună şi împodobit cu smerenie creştină şi cu celelalte virtuţi. Traiul său zilnic era simplu şi nu se îngrijea să strângă averi materiale. Când goţii păgâni au început prigonirea creştinilor, regele Atanaric a poruncit ca un idol să fie purtat într-un car prin sate şi să i se aducă jertfe, dar Sfântul Sava îi îndemna pe creştini să nu facă unele ca acestea. Înainte de Paştele anului 372, Sfântul Sava a vrut să meargă în alt sat pentru sfintele slujbe, dar un înger al Domnului i s-a arătat şi i-a spus să rămână, pregătindu-l pentru mucenicie. La puţină vreme, sfântul, mărturisind că este creştin, a fost prins de goţi şi chinuit de aceştia pentru credinţa sa în Hristos. Văzând păgânii că Sfântul Sava a îndurat cu bărbăţie toate suferinţele, la porunca lui Atanaric, l-au înecat în râul Museos, care astăzi se cheamă Buzău. În urma schimbului de scrisori dintre Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului, cu îngăduinţa Bisericii din Goţia, guvernatorul Dobrogei, Iunius Soranus, a trimis bărbaţi vrednici să ridice moaştele Sfântului Sava şi să le ducă în Capadocia.