În cetatea Nicopole din Armenia, pe timpul împăratului Liciniu (308-321), creştinii erau prinşi şi omorâţi. Credinţa în Domnul Iisus Hristos luminase în acel oraş şi cugetele căpeteniilor, între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil, Antonie şi Alexandru. Aceştia, fără vreo teamă, îşi arătau credinţa lor în Dumnezeu, iar pentru aceasta au îndurat chinuri pe care numai o minte rătăcită le putea născoci, iar împreună cu ei au pătimit alţi 40 de creştini. Păgânul împărat Liciniu a dat poruncă prin toată stăpânirea sa ca toţi creştinii ce nu vor voi să se închine zeilor să fie munciţi şi pierduţi cu felurite morţi, iar averile lor să se ia spre zidirea capiştilor idoleşti şi a băilor şi pentru înnoirea cetăţilor. Cei 45 de creştini, adunându-se laolaltă, s-au sfătuit ca să nu aştepte până ce vor fi prinşi de păgâni, ci să meargă de voie la judecată şi, mărturisind numele lui Hristos, să primească mucenicia. Şi ducându-se toţi împreună, au stat înaintea lui Lisie, ighemonul ţării Armeniei, şi au mărturisit că sunt creştini. Iar ighemonul mirându-se de împreună-învoirea a atât de mulţi oameni şi de curajul lor, i-a întrebat pe ei, zicând: „De unde sunteţi şi cine v-a învăţat pe voi să nu vă închinaţi zeilor noştri?” Atunci, Sfântul Alexandru a zis: „De aici suntem. Unii din cetate, iar alţii de prin sate, însă pământul acesta este patria noastră, iar Tatăl nostru este Hristos Cel din ceruri. Acela ne-a învăţat pe noi să nu ne închinăm nici mincinoşilor zei surzi şi muţi, nici lucrului făcut de mâini omeneşti”. Auzind acestea, ighemonul i-a condamnat pe toţi la moarte. Pe Leontie, Mavrichie, Daniil, Antonie şi Alexandru i-a ucis prin decapitare, iar pe ceilalţi creştini i-a aruncat în foc. Astfel au primit veşnicele cununi mucenicii lui Hristos, sfârşindu-şi prin sabie şi foc viaţa lor pământească.
Calendar ortodox, 10 iulie: Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei
Stiri Botosani Thursday, 10 July 2025 CulturăSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO
Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...
Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!
La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...
Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!
Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.87 secunde