Botoșaniul a pierdut un Tezaur Uman Viu!

Dumitru Gânga, cel care a fost recunoscut în anul 2024 de Ministerul Culturii ca Tezaur Uman Viu, a trecut în veșnicie.

În 2024, Dumitru Gânga, din comuna Cristești, a primit acest titlu onorific în domeniul spiritualitate - povestitor (rapsod) - din partea Ministerului Culturii.

Născut pe 10 septembrie 1940, Dumitru_Gânga era al doilea copil din cei zece ai familiei Simion și Mădălina Gânga din Cristești, județul Botoșani, și a deprins de mic copil arta colăcăritului, fiind cel mai vestit vornic al zonei, preluând și ducând mai departe numeroase variante ale iertăciunii, obicei al ritualului de nuntă.

 

Timp de peste 40 de ani, el a fost cel care a pus nunțile în rânduială, păstrând și promovând cu sfințenie tradițiile strămoșești. Cu bățul său înfășurat într-un prosop tradițional, cu o voce puternică și plină de autoritate, se urca pe un scaun și începea fiecare moment solemn cu binecunoscutele cuvinte: „oleacă de-atențiune pentru tot poporul”. În acele clipe, lumea se oprea din zumzet, iar el reușea să ghideze fiecare etapă a nunții cu măiestrie și respect pentru datinile moștenite din moși-strămoși.

Momentele cheie ale fiecărei nunți, iertăciunea și colăcăria, nu se puteau desfășura fără prezența sa. Dar dincolo de rolul de vornic, Dumitru Gânga avea un har aparte de a întreține atmosfera, umplând momentele de pauză cu vorbe de duh și texte compuse pe loc, adaptate fiecărei situații. Voia bună pe care o răspândea făcea ca fiecare eveniment la care participa să rămână întipărit în memoria celor prezenți.

Cunoscut în întreaga Moldovă, el a fost recunoscut ca fiind cel mai iscusit vornic al Țării de Sus. Moștenirea pe care o lasă în urmă este una inestimabilă: sute de texte și expresii pline de umor și înțelepciune, care vor continua să dăinuie printre cei care l-au ascultat măcar o dată.

Acum, Botoșaniul își ia rămas bun de la cel care a dus o tradiție de veacuri mai departe. Dumitru Gânga nu va fi uitat niciodată, căci spiritul său va trăi prin obiceiurile pe care le-a păstrat și prin amintirile celor care au avut norocul să-l cunoască, a transmis Mariana Ichim Hodan, consultant artistic compartiment Muzică în cadrul Centrului de Creație Botoșani.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...