Încă de pe la 1760, Pomârla a fost moșie a boierilor Bașotești, cunoscuți dregători ai Moldovei. Ioniță Bașotă a fost mare spătar al Moldovei, "brigadir și cavaler rusesc", după cum scrie pe piatra sa funerară. El a depus jurământ țarului și a fost apoi administrator în Basarabia țaristă. Fiul său, boierul luminat Anastasie Bașotă, a fost cel care s-a ocupat îndeaproape, încă de la vârsta de 19 ani, de moșiile familiei din Moldova de dincoace de Prut. Iar Pomârla era cea mai însemnată dintre acestea. Un fel de "centru de comandă", din care boierul diriguia treburile tuturor pământurilor pe care le deținea în nordul Moldovei.

CITEȘTE ȘI: "La un pas de a rămâne fără case, pompierii au intervenit rapid și le-au salvat l..."

Aproape de granița României cu Ucraina, în nordul ju­de­țului Botoșani se află satul Pomârla, așezare veche de aproape șase veacuri. Locul e o blândă înșiruire de coline, pe care verdele se așază fără zgârcenie, odrăslit din codrii seculari ce se fac totuna cu orizontul. Lesne de înțeles, numai dintr-o privire, de ce la 1940, vecinul de la răsărit a trasat lacom granița prin inima vechiului ținut al Herței, despăr­țind, într-o singură noapte, familii, rubedenii, sate, tăind grădinile gospodarilor în două, mutilând suflete și minți. Azi, numai geografia, urmându-și legile sale, păstrează mărturia unității teritoriale de altădată. Timpul acela teribil a săpat adânc, ca într-o rană, în memoria oamenilor. Căci nu departe, „peste sârmă”, se văd satele românești megieșe, alipite samavolnic de ruși, azi aflate pe teritoriu ucrainean.

Încă de pe la 1811, bătrânul Bașotă a construit în vatra Pomârlei conac și acareturi întinse și biserica nouă, de zid, cu hramul „Duminica Tuturor Sfin­ților”, sfințită, în 1813, de însuși Mitropolitul Veniamin Costachi. A ridicat-o lângă vechea bisericuță de bârne, pe locurile fostelor chilii ale călugărilor ce slujiseră în acel locaș. Bise­ricuța de lemn a dăruit-o sătenilor din Corjăuți, din apropiere, să aibă și ei loc de închinare. „Boierul Anastasie Bașotă i-ar fi fugărit pe călugări, ca să vină preot de mir. Și se spune că i-ar fi fugărit pe Măgura Ibă­neștilor”, îmi spune părintele Eugen Niță, parohul bisericii Bașoteștilor din Pomârla, în vreme ce facem roată, prin curtea largă a locașului, să găsim locul pe care a fost altarul minusculei biserici de lemn, „călătoare” la Corjăuți. „Dar călugării s-ar fi întors pe dealul vecin, pe Staniște, și de-acolo ar fi blestemat că cine va sta în locul lor «să rămână călugăr»”.

Și, potrivit legendei locului, blestemul s-ar fi împlinit în familia preotului de mir care avea să vină în biserica Pomârlei. Nimeni altul decât cel ce va deveni unul dintre marii ierarhi ai Ortodoxiei noastre - Episcopul Galaților, Cosma Petrovici. „I-a murit, se spune, preoteasa și ultimul copil. Apoi el a fost numit vicar la Iași, apoi episcop de Hotin și mai în urmă episcop de Galați”, povestește părintele Niță. Integral, in Ziarul Lumina, un material de Otilia Bălinișteanu...