Născut într-o zi de 26 martie a anului 1888, în Turcia, armeanul Hurmuz Aznavorian se refugiase pe pământ românesc pentru a fugi de masacrele otomane.

Avocatul Hurmuz Aznavorian a fost cunoscut ca un om integru și drept, un mare admirator al artei și prieten al pictorilor.

Avocat, autor de studii juridice, publicist și conferențiar public, om politic, Hurmuz Aznavorian a fost victimă a regimului comunist, sfârșind în urma torturilor îndurate (și) în închisoarea de la Botoșani, unde și-a găsit și sfârșitul. Fiind ”aruncat” într-o groapă comună din Botoșani, trupul său nu a fost găsit niciodată. Familia s-a refugiat la Constanța când Hurmuz Aznavorian avea aproape 10 ani, din cauza persecuțiilor stăpânirii otomane. A urmat Facultatea de Drept a Universității din București, absolvind în 1913. A participat, ca ofițer în rezervă, la al doilea război balcanic, la luptele de la Balcic.

CITEȘTE ȘI: "Olimpiada Națională a Sportului Școlar la Volei de la Vorona și-a desemnat echipe..."

 

A plecat la Paris, pentru studii doctorale în Drept, audiind în paralel cursurile filosofului Henri Bergson și cursurile sociologului Émile Durkheim, de la Sorbona.

Pledează pe cont propriu în mai multe cauze, dintre care unele, ca de pildă cazul Păltineanu-Lăzărescu și cazul Gaetan (menționate în Biblioteca marilor procese), aveau să-i deschidă marea carieră de avocat.

În domeniul avocaturii, Aznavorian a impresionat în mod deosebit prin stilul său spontan, având o pregătire remarcabilă, dublată de talent oratoric și de inteligență ascuțită.

A fost secretarul avocatului Nicolae Al. Papadat (soțul cunoscutei scriitoare Hortensia Papadat-Bengescu). A făcut apoi parte din pleiada avocaților de renume dintre cele două războaie mondiale, a fost membru al Partidului Liberal, deputat, a făcut parte din Consiliul Legislativ care a elaborat noul Cod Penal și noul Cod comercial. S-a retras din viața politică la instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea, pentru a se dedica exclusiv avocaturii. În 1948 a fost radiat din barou, în august 1952 a fost arestat și trimis la muncă forțată la Canal și un an domiciliu obligatoriu în Bucovina. În 1957 a fost iar arestat și acuzat de „uneltire contra ordinii sociale” și condamnat la 25 de ani de temniță grea într-un lot compus din foști liberali. Torturat de Securitate, a trecut pe la închisorile Jilava, Văcărești, Galați. În noiembrie 1960 a ajuns la penitenciarul Botoșani, unde s-a stins din viață, fiind aruncat în groapa comună.

Prin Sentința Penală nr. 661 din 21 iulie 1958, Tribunalul Militar București a considerat pe cei 15 inculpați de a se fi făcut vinovați de crima de uneltire contra ordinii sociale, acordându-i lui Hurmuz Aznavorian pedeapsa de 25 de ani temniță grea și 10 ani de degradare civică și confiscarea averii.

Hurmuz Aznavorian s-a căsătorit, în anul 1922, cu domnișoara Victoria Seni din Constanța și a dus o viață familială exemplară. Din această căsătorie s-a născut fiica, Rodica Renee, în anul 1925.

Conform dorinţei lui Aznavorian, colecţia de artă a fost donată statului roman în anul 2000, de fiica sa Rodica Aznavorian Sfinţescu.

Colecţia Aznavorian cuprinde tablouri de Al. Ciucurencu, N. Grigorescu, Francisc Şirato, N. Tonitza sau I. Ţuculescu.