Stimate maestre, poate nu sunteti suparat ca nu am prezentat inca in scris viata si creatia dumneavoastra, desi am scris despre majoritatea marilor compozitori ai lumii. Sunt un hipersensibil si un sentimental, un pasionat pentru arta poetic-sentimentala si am avut mereu retinerea, teama, sa nu exagerez in aprecierile muzicii dumneavoastra si sa contribui astfel la diminuarea valorii ei in impresia cititorilor. Sperand sa depasesc subiectivitatea firii mele, mi-am dat seama ca nu am voie sa lipsesc pe prietenii artelor din Botosani de revelarea unui univers muzical de valoare universala. Muzica voastra, variata, complexa, exprimand ganduri si sentimente profunde, de un lirism romantic vibrant, uneori visitor, alteori melancolic sau dureros, este invesmantat in melodii de neuitat.

Poate oare cineva sa uite, numai dupa prima auditie, aerul amintirilor si al emotiilor traite, ascultand miniaturile pentru pian "Anotimpurile", tristetea evocatoare din "Serenada melancolica" sau din "Sextetul amintiri din Florenta", dramatismul involburat al "Uverturii fantezie Romeo si Julieta", cantul cald, mangaietor al partii lente al "Concertului pentru vioara si orchestra" sau finalul patetic din "Simfonia a sasea".

E greu sa desemnezi o anumita compozitie ca fiind cea mai frumoasa, mai realizata artistic, intrucat majoritatea opusurilor poarta amprenta geniului creator, distingandu-se prin lirismul lor patrunzator, cu tenta slava, melodiile lor frumoase, cantabile, cum numai in muzica lui Mozart, Schubert, Verdi mai intalnim, prin structura clara, inchegata, originala.

Cum de intotdeauna am preferat muzica de camera, cu aspectul sau mai intim si cu o realizare artistica superioara de multe ori opusurilor mari, imi sunt dragi miniaturile "Anotimpurile", "Sextetul Amintiri din Florenta" si "Trioul in la minor".
Sensibilitatea pregnanta, dragostea voastra pentru natura, memoria afectiva au izvodit douasprezece miniaturi pentru pian, "Anotimpurile", fiecare inspirata de aspectele naturii in luna respectiva si indeosebi de trairile oamenilor in ambianta naturii. Fiorul apropierii primaverii, in piesa "Marte. Ciocarlia", satisfactia muncii implinite, in lumea satelor, in miniatura "Iulie. Cantatul cosasului", orizonturi nesfarsite de zapada in stepa si bucuria iernii in suflete, in piesa "Noiembrie. Troika". Rusii, traind in alte tari, simt "Anotimpurile" ca pe un balsam, atenuandu-le dorul de tara, iar Rahmaninov le prefera in recitalurile sale de pianist interpret.

Stimate, iubite maestre, stim ca erai si un prieten bun, atent, afectuos cu toti cei din jur, in primul rand cu muzicienii vremii. Cu cei rusi indeosebi, cu fratii Rubinstein, Taneev, Serov, in primul rand. Este inca unul din motivele pentru care personalitatea voastra apreciata era mai draga.

Nicolai Rubinstein, pianist virtuoz, pedagog, dirijor insemnat, v-a invatat cu grija si afectiune ca tanar muzician, venit in cercurile artistice moscovite si v-a programat lucrari recent compuse, pe unele interpretandu-le personal, ca pianist sau dirijor. V-a fost tot restul vietii un prieten pe taram artistic si uman. In amintirea sa si din pretuire si dragoste pentru el ati compus in anul 1802, un an dupa moartea sa, "Trioul pentru pian, vioara si violoncel in la minor", avand subtitlul "In amintirea unui mare artist". Trioul cuprinde doua parti mari. Prima exprima sentimentul de durere profunda fata de pierderea marelui artist. La baza ei intalnim o tema cu caracter funerar. Ei i se alatura treptat alte melodii mai luminoase, mai impetuoase, in partea a doua, scrisa sub forma unei variatiuni ale unei melodii de inspiratie folclorica, rusa, tristetea alterneaza cu bucuria, gingasia, cu avantul indraznet, evocand o serbare populara, la care ati participat cu studentii Conservatorului din Moscova si cu N. Rubinstein. Niciodata nu ati creat variatiuni mai diverse, mai complexe, care sa dispuna de atata forta, atata libertate si perfectiune, ca in cele plazmuite in acest Trio. In finalul lucrarii, tema principala a primei miscari reapare intr-o desfasurare grandioasa, intr-o invesmantare somptuoasa, sugerand parca maretia prieteniei si a dragostei pentru artistul si prietenul disparut.

Cand eram adolescent si cand am ascultat pentru prima oara "Concertul vostru pentru vioara si orchestra in re major", interpretat de Ion Voicu, cu orchestra simfonica din Botosani, am avut impresia unei revelatii divine. Cum eram crescut intr-o atmosfera religioasa in familia mea, am gandit in timpul concertului: "Oare cantul acesta nu este insasi expresia Divinitatii?". Astazi imi dau seama ca la impresia mea juvenila, exprimata in emotii ce nu se pot talmaci prin cuvinte, au contribuit frumusetea concertului si interpretarea de exceptie a violonistului, aflat atunci la apogeul maiestriei sale. Concertul in cauza se inscrie in grupul de capodopere ale genului, compuse de Mozart, Beethoven, Brahms. Ati compus concertul numai intr-o singura luna, in primavara anului 1878, in atmosfera incantatoare, petrecuta atunci in localitatea Clarens din Elvetia. Inspiratia fericita si dispozitia luminoasa s-au reflectat in insusirile lucrarii. O muzica melodioasa, spontana, plina de viata, antrenanta, sarbatoreasca, departe de dramatismul si de amenintarea destinului, prezente in atatea alte opusuri. Prima parte a concertului este miscarea cea mai bogata in idei muzicale. Muzica penduleaza intre un lirism poetic fermecator si un cant eroic, in maniera polonezelor. Tema principala, o melodie expresiva, plina de farmec, la un moment dat are o desfasurare ampla, impresionanta, evoluand in timp impreuna cu o melodie secundara, avand o linie sonora unduioasa, capricioasa. Mai tarziu ne intampina o noua tema secundara, linistita, mangaietoare, duioasa. O duiosie trista, cu nuante tainice. Episoadele calme alterneaza cu momente energice, pasionante, de bravura, miscarea incheindu-se intr-o atmosfera de voiosie tinereasca, biruitoare. Partea a doua a concertului, lenta, "Canzonetta", una dintre cele mai cuceritoare pagini ceaikovskiene, are ca tema principala o melodie italiana, creata anterior concertului, melodie intitulata "Amintiri dintr-un loc drag".

Ati calatorit si ati sezut de multe ori in Italia. Pledoarie in acest sens si "Sextetul amintiri din Florenta". Muzica "Canzonttei" se distinge printr-o nespusa frumusete melodica, de un farmec cuceritor, melancolica, pe alocuri indurerata. Ea respira nostalgia visatoare, caracteristic slava, care spre mijlocul miscarii devine un cant de pasiune arzatoare. In sectiunile extreme ale miscarii, inceputul si finalul ei, cu aspectul lent al melodiei, cantul este si suav, venind parca de departe, in linistea noptii. Temei principale i se alatura treptat alte doua melodii, teme secundare. Prima, de o mare expresivitate, a doua, frematatoare. Ma intreb de ce solicitarile vietii ne impiedica sa ascultam zilnic muzica voastra, in primul rand divina voastra "Canzonetta", incat viata noastra ar fi mai senina, mai fericita.

Finalul concertului izbucneste furtunos, fiind o muzica pitoreasca, in care iuresul dansului ne cucereste. Ii scriati, in zilele in care compuneati Concertul pentru vioara, prietenei si confidentei voastre, baroana von Meck: "Sunt stapanit de flacara inspiratiei, incat simt ca tot ce voi compune va fi in stare sa emotioneze inimile si sa lase amintiri in sufletul oamenilor".

Prietenia voastra cu baroana von Meck, prietenie atat de originala si de benefica voua si pentru noi. Pentru muzician, intrucat baroana, bogata si iubitoare de muzica, s-a oferit sa va asigure un stipendium insemnat, pe viata, acceptand conditia voastra de a nu va vedea niciodata. Pentru noi, deoarece corespondenta voastra cu admiratoarea si mecenata in cauza ne ofera o bogatie de informatii despre viata si creatie, pe care nu le-am cunoaste. Mecenatul baroanei v-a permis independenta materiala, in vederea consacrarii numai pentru creatie.

Intre inovatiile aduse muzicii ruse si universale, crearea muzicii pentru baletul modern detine primul plan. "Lacul lebedelor", "Frumoasa din padurea adormita", "Spargatorul de nuci", sunt creatii mereu prezente si iubite de melomani.

Cea mai populara lucrare, "Lacul lebedelor", poetizeaza sonor povestea populara de dragoste dintre printul Siegfrid si printesa Odette, care prin blestemul "Vrajitorului cel rau" o transformase, impreuna cu insotitoarele ei, in lebede. Printul, venit la vanatoare, se indragosteste de Odette si, invingand toate relele izvodite de vrajitor, izbuteste sa o scape de blestem si s-o readuca la viata de odinioara. Puterea dragostei, care triumfa, este mesajul nobil al baletului, exprimat magistral prin muzica.

Chiar de la prima prezentare a acestui balet spectatorii au fost fascinati de frumusetea si bogatia incantatoare a melodiilor, de atmosfera de basm a spectacolului, osciland intre speranta, lumina, tristete sau durere. Fascinati de usurinta, supletea, perfectiunea cu care muzica se contopeste cu miscarea dansului. Impresionati de aspectul simfonic si dramatic al muzicii, trasaturi cu totul noi si valoroase in baletul universal, in care predomina o simpla muzica dansanta si de divertisment.

De neuitat, din cuprinsul intregului balet, scena "Dansul lebedelor", o muzica plina de gratie si feminitate, de o expresivitate plastica uimitoare. Duetul de dragoste dintre Siegfrid si Odette, cantat in surdina de catre vioara, exprima frumusetea si plenitudinea dragostei celor doua personaje si ale dragostei de totdeauna. Asemeni napolitanilor, vorbind despre orasul lor, sa spunem si noi: Sa ascultam "Lacul" de cat mai multe ori si apoi sa gandim "la apusul soarelui".