ASTAZI: Sfantul Leontie de la Radauti
Stiri Botosani Thursday, 1 July 2010 CulturăDupa o vreme se retrage in sihastrie, unde a construit un schit ce avea sa-i poarte numele: "Schitul lui Lavrentie". Pravila pentru obstea de aici era urmatoarea: hrana o singura data in zi, la asfintitul soarelui, afara de sarbatori; somn de trei-patru ore pe noapte, iar de la miezul noptii pana dimineata - priveghere in biserica, dupa randuiala Sfantului Munte si traditia pustniceasca. Pe locul unde a fost "Sihastria lui Lavrentie", astazi se afla satul Laura, comuna Vicovul de Sus, din judetul Suceava.
Potrivit unor istorici, Sfantul Leontie ar fi ajuns chiar episcop la Radauti, in timpul domniei lui Alexandru Voda cel Bun, dar spre batranete s-a retras din scaunul episcopal. Zaharia Kopistenski, cel care ii scrie viata, il numeste "facator de minuni". Asa ne putem explica de ce in vechime strada de azi Bogdan Voda din Radauti, unde se afla si ctitoria domnitorului, se numea "Drumul Sfantului".
A fost inmormantat in biserica de lemn a schitului, iar mai tarziu, datorita cinstirii sfintelor sale moaste de credinciosi, acestea au fost mutate in Catedrala din Radauti. Prin anul 1639 o ceata de raufacatori a jefuit orasul Radauti. Traditia spune ca monahii, afland de venirea talharilor, au ascuns moastele Sfantului chiar sub locul unde erau depuse, in naos, in fata tabloului votiv al ctitorilor manastirii. O serie de cercetari arheologice efectuate intre anii 1974-1977 a scos la iveala moastele sale. In anul 1991 ele au fost asezate intr-o racla spre a fi cinstite de credinciosi.
In sedinta sinodala din 20 iunie 1992 s-a hotarat canonizarea sa oficiala. Praznuirea Sfantului Ierarh Leontie de la Radauti se face in fiecare an, pe 1 iulie. (crestinortodox.ro)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Emoționant: Un gest de solidaritate în memoria botoșănencei care a murit în Irlanda!
Prietenii și vecinii Loredanei din Irlanda - femeia de 48 de ani care a fost omorâtă de partenerul ei de viață -, dar si colegii din farmacia în care botoșăneanca lucra, au transmis ...
Ce vrea să știe mama unui bărbat! (Video)
Ce vrea să știe mama unui bărbat - Fiule ai mâncat ceva astăzi? - Mamă sunt om însurat... - Știu... tocmai de aceea te și întreb...
Calendar Ortodox, 4 noiembrie 2026: Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. Mc. Nicandru şi Ermeu; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama
Astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Cuvios Părinte Gheorghe din Drama. Acesta s-a născut în anul 1901, în orașul Arghiropolis din ținutul Pontului (astăzi Güm&uum...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.81 secunde