Pe 17 martie, creştinii îi aduc recunoştinţă Sfântului Alexie sau Alexie cel Cald, care s-a sacrificat din iubire nemărginită pentru Dumnezeu şi care a renunţat la toate bunurile avute numai pentru “a-L urma”. Tot astăzi sunt sărbătorite şi Alexiile, când pământul renaşte la viaţă şi vietăţile ies din hibernare.
Începutul primăverii aduce în gospodăriile şi sufletele oamenilor sărbătoarea Sfântului Alexie. “Om cu frică de Dumnezeu”. Cuviosul a rămas în amintirea oamenilor ca un exemplu demn de urmat, în privinţa milostivirii şi puterii sale de sacrificiu.
Povestea lui Alexie, omul lui Dumnezeu, un exemplu pentru toţi creştinii
Părintele Alexie s-a născut la Roma, într-o familie de nobili bogaţi şi credincioşi. După căsătorie, i-a dat soţiei un inel şi a plecat la Edesa, cetatea Mesopotamiei. Acolo, toate bogăţiile sale le-a împătţit săracilor şi timp de optsprezece ani a stat pe lângă biserică, îmbrăcat cu haine sărace şi zdrenţuite, hrănindu-se din mila şi îndurarea celor ce veneau la sfântul lăcaş. În urma sa, acasă, a lăsat multă mâhnire şi suferinţă.
După tot acest timp, Alexie a plecat spre Tarsul Ciliciei, la biserica sfântului apostol Pavel, dar nu a ajuns decât până la Roma. La casa părinţilor săi nu l-a recunoscut nimeni şi a continuat să trăiască din mila oamenilor, până când a simţit că i se apropie sfârşitul.
A cerut atunci o bucată de hârtie pe care şi-a scris numele şi povestea vieţii.
Împăratul Onoriu a fost cel care, după moarte, pe 17 martie 5919, i-a citit scrisoarea şi a dat poruncă să fie îngropat cu cinste şi cu mare cuviinţă în biserica sfântului apostol Petru. Se spune că moaştele au răspândit miruri vindecătoare tuturor celor ce se apropiau de ele.
Orbii au început să vadă, leproşii s-au curăţat, bolile şi neputinţele omeneşti s-au vindecat prin atingerea moaştelor tămîduitoare ale omului lui Dumnezeu, Alexie.
Obiceiuri de Alexii, ziua în care şarpele iese din pământ!
Alexie din calendarul popular, serbat in ziua de 17 martie, este considerat a fi patronul tuturor vietuitoarelor care au hibernat in subteran (reptilele, mai ales) sau au stat ascunse sub coaja copacilor (insectele, numite gujulii) si care se trezesc, acum, la viata. Sarbatoarea cunoscuta sub numele de Alexii face parte din acelasi ciclu ritualic de innoire a timpului calendaristic, in prag de primavara.
Atmosfera satelor si spatiul din jurul gospodariilor sunt purificate, acum, prin fumigatii si zgomote de intimidare. Dis - de - dimineata, in gradini se aprind focuri ritualice, in care sunt puse sa arda fructele sfintite la Ziua Crucii (14 septembrie). Tinerii sareau, alta data, peste focurile facute din frunzele stranse cu o zi inainte si cocenii adunati de prin gradini, in credinta ca vor fi feriti de boli pe intreg parcursul anului si, de asemenea, ca vor fi feriti de pureci.
Focurile aprinse in zorii acestei zile prin livezi sau prin gradinile caselor aveau si o semnificatie fertilizatoare, ziua fiind un important moment in calendarul pomicol traditional.
Femeile obisnuiau sa ia carbuni din focul aprins, in castroane sau cani, si sa afume, pe rand, fiecare arbore fructifer din livada, inconjurand si gospodaria de trei ori. De asemenea, se considera ca spiritele malefice din natura, precum si toate jivinele (insecte, reptile, rozatoare) cuibarite in jurul casei in timpul iernii, puteau sa fie indepartate cu ajutorul zgomotelor facute prin baterea in diferite obiecte metalice.
Preventiv, pentru indepartarea vietatilor daunatoare, femeile obisnuiau sa faca un amestec din faina de porumb si apa pe care il puneau la cele patru colturi ale hotarului proprietatii fiecarei gospodarii. In unele sate, Alexiile erau cunoscute si sub denumirea de Ziua Sarpelui, deoarece se considera ca in aceasta zi serpii ies din pamantul in care au hibernat timp de 6 luni (de la 14 septembrie pana la 17 martie).
Aceasta credinta impunea interdictii specifice de munca. In mod special, femeile nu aveau voie sa toarca, sa tese, sa depene sau sa foloseasca foarfecele, acul sau furca de tors. Era interzis, de asemenea, a se aduce in casa lut si surcele, iar daca lutul era adus din timp, acum se inmuia cu apa si se astupau cu el toate gaurile si fisurile de la soba, crezandu-se ca, in felul acesta, se astupau si ochii sarpelui iar oamenii erau feriti de muscatura lui.