Artiști plastici într-o expoziție de tradiție la Botoșani! (Foto)

 

Cele mai reușite lucrări ale unor artiști plastici botoșăneni își așteaptă vizitatorii pe simezele Galeriilor de Artă ”Ștefan Luchian”.

”Anuala Artiștilor Botoșăneni”, eveniment de tradiție organizat sub egida Societății Culturale „Expo-Art”, a reunit pe simezele Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” lucrări reprezentative ale unor artiști botoșăneni cunoscuți și apreciați, prezența la vernisaj a unui public numeros fiind mărturie.

„Să începem anul sub semnul culorii!”

„Să începem anul sub semnul culorii, al frumosului și indiferent câte vor veni peste noi să ne gândim că noi suntem și lumina și culoarea”, a fost mesajul optimist cu care a început prezentarea, muzeograful Ana Elisabeta Coșereanu.

 



Au răspuns invitației publice făcute de curatorii Galeriei următorii artiști: Alina Albătoaie, Anca Albătoaie, Anca Sofian, Aurel Azamfirei, Carmen Nicolau, Carmen Ștefania Suceveanu, Claudia Ionela Babii, Constantin Dorel Ungureanu, Cristian Bîrzoieș, Dan Mocrei, Dănuț Aconstantinesei, Florentina Dănilă, Florin Grosu, Florin Prodan, George Burlacu, Gheorghe Huivan, George Șpaiuc, Gianina Iuliana Pralea, Hugo Constantin Ungureanu, Ioan Zobu, Iuliana Mațoschi, Larisa Apostoliu, Lila Lungulescu, Liviu Șoptelea, Lush Burlacu, Marcel Alexa, Mihaela Croitoru, Mihaela Timofte, Mirela Anca Gavriloaie, Rodica Cojocariu,Silviu Babii, absolvenți ai cursurilor de specialitate sau autodidacți, care de-a lungul timpului „și-au depășit simpla pasiune și au trecut spre artă”, oferind publicului amator de frumos rodul triadei efort-talent-imaginație: lucrări de pictură în ulei pe pânză, acrilic pe pânză, grafică, acuarelă, fotografie, lucrări de sculptură și artă decorativă, creând prin „diversitate o unitate armonioasă” ce poate fi admirată grație unei „modalități deosebite de etalare”.

Peisaje citadine și rurale imortalizate în diverse anotimpuri, portrete, flori, nuduri, realizate într-o cromatică plăcută ochiului, icoane pe sticlă sau lemn, fotografii deosebite, celebrii îngeri într-o nouă înfățișare artistică, sculpturi au bucurat sufletul publicului prin frumosul și ineditul lucrărilor.



Liviu Șoptelea, curator și președinte al societății culturale „Expo-Art”, a înmânat fiecărui artist prezent catalogul expoziției „Interferențe”- organizată în cadrul Salonului Național de Arte Vizuale-2024.

Să ne fiți mereu alături!

Sperăm ca participanții la viitoarele vernisaje să asculte în tăcere prezentările curatorului, cuvântul invitaților și mesajul artiștilor respectându-le astfel efortul creativ colectiv, nederanjând audiența, dovedind că au înțeles atât menirea unei galerii de artă explicată de curatorul „Anualei”: „Rolul unui spațiu care găzduiește artă este să fie vizitat, iubit, înțeles, comentat, criticat și lăudat atunci când este cazul, de a promova noi și noi generații de artiști”, cât și adoptarea unui comportament civilizat absolut necesar.

Lansarea invitației la viitoarele expoziții, „Să ne fiți mereu alături!”, a marcat finalul vernisajului.

„Anuala Artiștilor Botoșăneni” este deschisă publicului până pe 20 ianuarie.

(Carmen Mandache)























 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

astăzi, 20:58

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

astăzi, 19:26

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

astăzi, 19:09

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...