Sute de elevi din liceele botoşănene, o mână de profesori şi prea puţini părinţi, un grup de actori din Sibiu şi câţiva oameni care se încăpăţânează să despice firul în trei direcţii, trei lumi atât de diferite: elev, părinte, profesor. Pentru că, dincolo de mesaj, dincolo de perspectiva nouă şi surprinzătoare a spectacolului, "Antisocial" identifică nu doar problemele unui sistem educaţional aproape scăpat de sub control, cât mai ales pietrele colţuroase, potecile mlăştinoase şi fundăturile pe care le găsim în fiecare dintre cele trei lumi amintite.
Ideea spectacolului "Antisocial" (Manifest pentru dialog), produs de Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu şi de Departamentul de Artă Teatrală al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, a pornit de la un caz real. Într-un liceu de elită din Cluj elevii au creat un grup secret pe Facebook, un spaţiu virtual unde profesorii erau caricaturizaţi, unde fotografiile dascălilor erau acoperite de înscrisuri fel de fel. În grup pătrunde un profesor care dă în vileag isprava elevilor. De aici până la scandalul mediatic nu mai e decât un pas. Urmează ameninţări cu exmatricularea tuturor elevilor din grup, intră în scenă părinţii, profesorii îşi apără demnitatea, prestigiul liceului este în pericol.
Bogdan Georgescu are meritul extraordinar de a contextualiza şi ordona logic întâmplarea, de a identifica problemele sistemului fără a anatemiza gratuit, dar şi fără a oferi scuze vreuneia dintre părţi. Reuşeşte, de asemenea, să spargă barierele rigide şi conformismul sistemului educational, şi o face cu detaşare şi umor.
Fiecare dintre cei şapte actori, - Cristina Blaga, Paul Bondane, Anton Balint, Călin Mihail Roajdă, Alexandra Șerban, Cristian Timbuș și Maria Tomoiagă - joacă trei roluri diferite: Elev, Profesor, Părinte. Personajele păstrează în spectacol numele reale ale actorilor: elevii sunt numiţi după prenume, profesorii după numele de familie. Spectacolul aduce în prim-plan discuţiile despre limitele libertăţii în relaţia elev-profesor, despre rolul şi rostul şcolii, despre etichete, prejudecăţi, valori promovate de şcoală care nu de fiecare dată sunt şi cele pe care elevii le urmează sau pe care părinţii le doresc pentru copiii lor.
Bogdan Georgescu a creat un text care îmbracă foarte bine tipologii, mentalităţi diferite, un text care pune presiune şi trezeşte spectatorul, îl incită spre dezbatere şi comunicare. Pentru că, indiferent că pe scenă se manifestă Elevul, Profesorul sau Părintele, fiecare dintre cei din sală recunoaşte tiparul social, comportamentul viciat din familie sau din şcoală.
După spectacol, adolescenţii din Botoşani şi-au expus punctele de vedere, profesorii au căutat argumente, moderatorii au provocat şi scotocit noi şi noi perspective. Cei câţiva profesori aflaţi în sală au atras atenţia asupra faptului că libertatea de exprimare devine un pretext pentru numeroase abuzuri, elevii replicând neaşteptat: "Şi invers este valabil, profesorii ne pun note proaste doar pentru că ne-au văzut undeva sau pentru că eram cu cineva".
Falsa libertate pe care mediul virtual o oferă, derapajele dese cu efecte neaşteptate în viaţa reală, ruptura dintre generaţii şi lupta pentru supremaţie nu fac decât să sublinieze haosul care predomină în societate, implicit în şcoala românească.
Pentru că asta reuşeşte spectacolul lui Bogdan Georgescu: reproducerea tiparelor de comportament fără să accentueze personajele, ci grupul social care le-a creat, încurajat şi dezvoltat. Or scenele surprind tocmai prin realism, credibilitate, logică şi, mai ales, umorul atât de bine dozat. Nu în ultimul rând, sunt excelent realizate tiparele-pereche: copil neglijat-cuplu cu probleme, copil fără bani – părinte sărac, copil cu bani – părinte bogat, copil religios - părinte preot. În fapt, copiii reproduc fidel lumile din care provin, iar la baza numeroaselor crize stă lipsa comunicării, lipsa dialogului real elev-profesor, profesor-părinte, părinte-elev.
Că lucrurile stau întocmai o dovedeşte o adolescentă care, în timpul dezbaterilor, a punctat: "Eu sunt singură, părinţii mei sunt plecaţi în afară la muncă. Eu comunic zilnic cu mama şi cu tata, le spun orice, chiar dacă mă ceartă. Dar sunt copii cu părinţii alături de ei, în aceeaşi casă, şi nu comunică deloc unii cu alţii".
"Antisocial" este despre fiecare dintre noi. Iar faptul că regizorul a parcurs întregul spectacol cu aceiaşi actori care şi-au purtat propriile nume în cele trei ipostaze nu face decât să ne atenţioneze că putem oricând să devenim noi înşine Elevul, Profesorul, Părintele. Că, în fapt, fiecare dintre noi am contribuit la haos, la prăbuşirea sistemului de valori, la tot ceea ce arătăm zilnic cu degetul, acuzând.
Spectacolul nu oferă soluţii, dar pune probleme, identifică slăbiciunile, vulnerabilităţile. Şi nu e puţin lucru, într-o lume în care lipsa de asumare, fuga de responsabilitate devine de prea multe ori regulă.
