Amintiri cu și despre Botoșani, transpuse într-o carte scrisă de Angelo Segall. Lansarea are loc vineri, la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”

Vineri, 16 septembrie, iubitorii de cultură și de Botoșani sunt așteptați în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” din Botoșani, începând cu ora 17:00, la lansarea unei cărți omagiale adresate orașului Botoșani, cel care a fost odinioară.

Cartea este intitulată „Amintiri din Botoșani, orașul tinereței mele”, care este o lucrare autobiografică a profesorului Angelo Segall, născut la Botoșani și stabilit în Montreal, Canada, care pune în prim-plan amintiri care au rămas vii nu doar în memoria sa, ci și în memoria colectivă a botoșănenilor.

„Alături de invitați pe măsură, oameni binecunoscuți ai culturii botoșănene - Constantin Adam, Gheorghe Median, Irina Mititelu - ne dorim să ne lăsăm purtați în Botoșaniul de altădată, fie că l-am cunoscut cum se cuvine, fie că ne-am dori să îl fi cunoscut. Iată că avem ocazia perfectă”, precizează Marieva A. Demetrescu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...