Alegerea duhovnicului

Am intalnit oameni care se bucurau si multumeau lui Dumnezeu ca au parte de un adevarat duhovnic. Dar am intalnit si oameni care erau nemultumiti de cei pe care ii aveau si ma intrebau unde anume pot gasi un duhovnic.

Bucuria unora era data de faptul ca ei simteau ca sunt pe calea ce duce catre mantuire, iar nemultumirea celorlalti, de faptul ca stateau pe loc si se angajau mai tot timpul la lucruri pagubitoare.

In ziua de astazi, oamenii sunt grabiti si agitati. Nu se mai roaga pentru a intalni persoana care sa o nasca in duh si nici nu o mai cauta. Se multumesc cu preotul care le iese in cale. Iar de cele mai multe ori, acest preot este cel din parohia din care fac parte.

Mai tot timpul s-a spus ca e indicat ca duhovnicul sa fie preotul parohiei din care faci parte, ca el este foarte aproape de tine. Dar sa-mi fie cu iertare, in zadar este aproape de mine daca nu are puterea de a tamadui un suflet bolnav. Asa ca nu trebuie criticat cel care alearga la o manastire pentru a se marturisi, in conditiile in care preotul parohiei nu este o calauza experimentata.

S-a spus ca nu e bine sa mergem sa ne cautam duhovnici la manastire, pentru ca ii tulburam cu pacatele noastre, ca ei nu cunosc greutatile zilnice pe care le intampina credinciosul. Astfel de afirmatii vin de la persoanele care nu au cunoscut mari duhovnici, persoane care fara sa te fi vazut vreodata, au puterea sa-ti spuna cine esti, de unde vii si care sunt problemele tale.

Altii au spus ca un duhovnic calugar este incapabil sa-i spovedeasca pe cei casatoriti, pentru ca el nu stie ce inseamna sa fii casatorit. Aceste vorbe ar trebui sa fie luate in seama daca duhovnicul din manastire ne-ar da povete de la el. Dar sfaturile pe care noi le primim nu sunt rodul intelepciunii sale, ci vin de la Hristos care salasluieste in el. El aseaza mai presus de puterea sa, puterea lui Dumnezeu. Iar daca el va cauta ca prin puterea lui Dumnezeu sa lucreze asupra noastra, pot afirma fara retineri ca este cu mult superior preotului care are doar ani multi in viata de familie. Caci duhovnicul nu trebuie sa caute sa-l faca pe om dupa chipul si asemanarea sa, ci dupa cea a lui Dumnezeu.

S-a tot invocat ca duhovnicul din manastire da canoane prea dure pentru cei din lume. Sfantul Siluan spunea ca "Cei desavarsiti nu vorbesc niciodata de la ei, ci intotdeauna vorbesc numai ce le da Duhul". Asa ca nu trebuie sa ne mai intrebam in astfel de cazuri, daca trebuie sa implinim sau nu canoanele date de aceste persoane. Daca le implinim vom fi sanatosi, de nu, vom fi asemeni unei ape statute, o apa stricata.

Nu trebuie sa ne ascundem. Asa cum avem duhovnici nepriceputi in lume, avem si in manastiri. Dar nu pe acestia ii cautam si nu acestia aduc multimi de oameni la ei. Cine-i de vina? Si ei si noi. In ce consta vina? In faptul ca lipseste rugaciunea. Ei nu se mai roaga sa le daruiasca Dumnezeu puterea de a vedea unde anume sta radacina pacatelor noastre si ce trebuie sa facem pentru a scapa de ele, iar noi nu ne mai rugam ca Dumnezeu sa nasca in inimile lor cuvant de duh si de adevar pentru noi. Sa nu uitam ca in duhovnicie si "fiul il poate naste pe tatal, dupa cum spunea Parintele Rafail Noica.

In concluzie, avem duhovnici minunati si in manastiri si in parohii. Ei pot fi intalniti cel mai usor, ca urmare a rugaciunii noastre catre Dumnezeu.


crestinortodox.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșaniul găzduiește întâlnirea anuală a președinților filialelor județene ale SSMR și a inspectorilor de matematică!

Wednesday, 16 September 2026

Municipiul Botoșani găzduiește, în aceste zile, reprezentanți ai comunității profesionale implicate în dezvoltarea educației matematice din România. În perioada 17&nd...

Iftime i-a pus gând rău lui Șumudică înaintea meciului dintre CFR Cluj și FC Botoșani!

Wednesday, 16 September 2026

CFR Cluj va da piept cu FC Botoșani în această etapă, într-un meci programat sâmbătă, de la ora 17:30, pe stadionul din Gruia. Va fi ultima rundă disputată în Superli...

UE propune interzicerea accesului la rețele sociale pentru copiii de sub 13 ani!

Wednesday, 16 September 2026

Comisia Europeană va propune, joi, „KIDS ACT” al UE, care va interzice rețelele sociale pentru utilizatorii sub vârsta de 13 ani și conturile personale sub vârsta de 15 ani....