Ilie Bîtcă are un talent aparte, o putere de versificare extraordinară, mai ales când este vorba despre situații și personaje care au dus la faliment o națiune, au distrus prezentul și viitorul unui popor, potrivit emigrantul.ro.
După scurtă hibernare,
urşii, căutând mâncare,
au pornit spre o stupină
dintr-o zonă subalpină,
dar, în stupi, să vezi durere,
nu era un gram de miere.
Cei bătrâni, cu influenţă,
au ţinut sfat de urgenţă
şi-adunând, apoi, tot natul,
au citit comunicatul.
– Azi s-a hotărât, în plen,
ca, din lipsă de polen,
albinele lucrătoare
să plece peste hotare,
să muncească la străini,
ca s-avem fagurii plini.
– Am şi eu o întrebare:
Dacă nu-i polenizare,
nu se rupe lanţul trofic?,
comentă un urs distrofic,
încât, la noi, prin livezi,
nici un fruct n-o să mai vezi…
– Mare pagubă-n ciuperci!
Azi livezile sunt… terci
şi nu-i chip de revenire.
Ştiţi voi… Greaua moştenire!,
îi răspunse Ursul Brun,
sprijinit de un gorun.
Fructe, cu un mic efort,
o s-aducem din import,
s-avem pentru fiecare.
– Stai jos! Altă întrebare!
– Dar cu trântorii din stup
ce-o să facem, căci la zdup
nu-i putem băga pe toţi.
Ei, în primul rând, nu-s hoţi,
ca să fie pedepsiţi,
plus că trebuie hrăniţi
şi-ngrijiţi cum se cuvine,
iar din mierea de albine
ce-mi revine, natural,
nu cedez nici un pocal.
– Martinel, nu fi cretin!,
i-a zis Ursul Carpatin
celui care, din prostie,
amintea de puşcărie.
Nu-i închidem nicăieri,
îi luăm consilieri
sau îi angajăm, băiete,
trântori-şefi, la cabinete!
La aşa vorbe cu tâlc,
ursuleţul tăcu mâlc
şi, deşi nu avea şcoală,
a desprins şi o morală:
Când mulţi te votează
şi deţii puterea,
nici nu mai contează
cum se face mierea.
Fabula - scurtă povestire alegorică, care aparține genului epic, de obicei în versuri, în care autorul personifică animale, plante, fenomene ale naturii și lucruri care satirizează anumite năravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli, cu scopul de a le îndrepta.