Muzicologul Viorel Cosma, unul dintre cei importanţi critici muzicali, specialist în muzica lui Enescu, a murit la vârsta de 94 de ani.
A publicat peste 100 de volume, în limbile română, engleză, germană, rusă, japoneză, cu caracter istoriografic, monografic, lexicografic, precum şi ediţii de critică muzicală şi muzicologie-comparată. Cele 14 volume dedicate lui Enescu rămân unele dintre cei importante studii dedicate marelui compozitor, scrie Adevarul.
Muzicolog, profesor, lexicograf şi critic muzical, Viorel Cosma a fost doctor în Muzicologie (1998), fiind distins cu Premiul Academiei Române (1974), premiul internaţional al criticii muzicale Artisjus din Budapesta (1984), premiile Uniunii Compozitorilor, cu Ordinele Coroana României, Steaua României, Steaua RSR, Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer (2003).
Muzicologul, profesorul, lexicograful şi criticul muzical Viorel Cosma s-a născut la 30 martie 1923 în Timişoara. Studiile muzicale (vioară) le-a început în copilărie la Conservatorul Municipal din Timişoara (1929–1931), continuându-le şi amplificându-le la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (1945–1950) cu Mihail Jora, Leon Klepper, Marţian Negrea, Constantin Silvestri, George Georgescu, Ion Dumitrescu, Dimitrie Cuclin, Zeno Vancea etc.
Este Doctor în Muzicologie (1998), fiind distins cu Premiul Academiei Române (1974), premiul internaţional al criticii muzicale Artisjus din Budapesta (1984), premiile Uniunii Compozitorilor (de 10 ori, obţinând în 1999 premiul de excelenţă şi în 2004 Marele Premiu), cu Ordinele Coroana României, Steaua României, Steaua RSR, Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer (2006).
A fost profesor la Conservatorul Alberto della Pergola din Bucureşti (1945–1947), la Liceele de Muzică „Dinu Lipatti” şi „George Enescu” din Bucureşti (1951–1964), la Universitatea Naţională de Muzică şi Universitatea Hyperion din Bucureşti (1951–1999). A desfăşurat o intensă activitate de critică muzicală în presa din România şi din Europa, America de Sud, America de Nord, Africa şi Asia, publicând peste 5.000 de eseuri, studii, articole, recenzii etc.
A participat la numeroase Simpozioane şi Conferinţe de muzicologie în Europa şi SUA, susţinând comunicări ştiinţifice, conferinţe, referate. Este coautor al libretului operetei Lăsaţi-mă să cânt de Gherase Dendrino (1954), reprezentată în România, Germania, URSS Austria, Belgia, Olanda, Bulgaria, Cehoslovacia etc.
A murit Viorel Cosma, unul dintre cei mai importanţi specialişti în muzica lui Enescu!
Tuesday, 15 August 2017 CulturăCele 14 volume dedicate lui Enescu rămân unele dintre cei importante studii dedicate marelui compozitor.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri
Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie
„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...
Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare
Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...
„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei
Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.35 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici