A murit Charles Aznavour, marele artist al muzicii universale - VIDEO

A fost unul dintre cei mai simpatizaţi şi mai longevivi cântăreţi francezi, a apărut în peste 60 de filme şi a compus peste 1.000 de cântece, din care aproximativ 150 în limba engleză, 100 în italiană, 70 în spaniolă şi 50 în germană.

Charles Aznavour, ultimul dintre giganții muzicii franceze, a murit în noaptea de duminică spre luni, în casa sa din Alpilles, la vârsta de 94 de ani, potrivit purtătorului său de cuvânt, citat de AFP. 

Charles Aznavour, fiu al unui cuplu de migranţi armeni, pe numele real Shahnour Varinag Aznavourian, s-a născut pe 22 mai 1924, la Paris. Supranumit "Sinatra francez", Charles Aznavour a trebuit să lupte la începuturile carierei sale pentru a impune în mediul artistic talia, fizicul şi vocea lui atipice, înainte de a deveni celebru, începând cu jumătatea anilor '50. 

 

A fost unul dintre cei mai simpatizaţi şi mai longevivi cântăreţi francezi, a apărut în peste 60 de filme şi a compus peste 1.000 de cântece, din care aproximativ 150 în limba engleză, 100 în italiană, 70 în spaniolă şi 50 în germană.

Aznavour a fost căsătorit de trei ori și a avut șase copii. În 1998, CNN l-a declarat showman-ul secolului.

Charles Aznavour şi-a început călătoria artistică la vârsta de 9 ani, cochetând cu actoria. Abia în adolescenţă a ales să devină cântăreţ, iar, în 1946, a fost descoperit de Édith Piaf, pe care a acompaniat-o în turneele ei din Franţa şi Statele Unite ale Americii.

În 1974, Aznavour s-a bucurat de succes în Marea Britanie, unde celebra piesă "She" a ajuns pe prima poziţie a clasamentelor de trei ori mai repede decât orice alt cântec de până atunci. (Hotnews)

De-a lungul timpului a colaborat cu Édith Piaf, Fred Astaire, Frank Sinatra (Aznavour a fost unul dintre puţinii cântăreţi europeni invitaţi să cânte cu el), Andrea Bocelli, Bing Crosby, Ray Charles, Bob Dylan, Liza Minnelli, Elton John, Dalida, Serge Gainsbourg, Josh Groban, Petula Clark, Tom Jones, Shirley Bassey, José Carreras, Laura Pausini, Nana Mouskouri şi Julio Iglesias. În 1974, Jack Jones a înregistrat un întreg album de compoziţii marca Aznavour, denumit "Write me a love song, Charlie", care a fost relansat şi pe CD, în 2006.

Anul trecut, Charles Aznavour a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sucevenii se amuză: Cum arată noul ”județ al geniilor” / Fost prefect: ”Vor să șteargă Botoșaniul de pe hartă!”

astăzi, 10:48

O pagină de socializare a lansat în spațiul public o imagine ”adaptată” noilor discuții cu privire la reforma administrativă a țării, un proiect anunțat în ultimele să...

O botoșăneancă din Italia a scris o carte plecând de la propria experiență din copilărie! / Romanul a fost deja premiat

astăzi, 09:21

Scriitoarea româncă stabilită în Italia a vorbit despre anorexie și emigrare înaintea unei întâlniri cu cititorii. Potrivit ziarului La Stampa, Andreea Simionel a v...

Pacienții vor primi notificare când pe CNP-ul lor se înregistrează un serviciu medical: Rogobete verifică decontările fictive!

astăzi, 08:45

Alexandru Rogobete anunță că a inițiat controale în mai multe ambulatorii după ce i-au fost sesizate nereguli care duceau către decontări fictive, în special în domeniul imagi...