Referitor la aceste doua verbe fiecare raspunde la intrebare potrivit cu idealul pe care si l-a impropriat. Unii spun: Vreau sa fiu..., altii raspund: vreau sa am...
Deci, unii devin Cineva, iar altii obtin ceva de la viata, aceste afinitati elective cu unul sau altul dintre cele doua deziderate ii departajeaza pe oameni conform modului cum aleg sa-si traiasca viata in derularea ei spre tintele alese dinainte.
Mai mult decat dorinta de a ajunge personalitati intr-un domeniu, oamenii in mare lor majoritate doresc sa aiba bunuri materiale, iar prin ceea ce au, sa dobandeasca recunoastere publica. Dorintele de avere, de placere si de putere subordoneaza categoric dorinta de a deveni un Nume, o competenta in profesiile noastre sau macar Oameni cu O mare si in fata lui Dumnezeu, nu numai in fata semenilor.
Desi multi fac eforturi de a avea o profesie, o meserie care sa le asigure traiul, de departe dorinta care strabate detasat acest demers este aceea de a avea o meserie bine platita.
Chiar si atunci cand o persoana doreste sa ajunga un Nume in breasla este manat, adesea, spre ravne profesionale si studii, de un duh al slavei desarte, intrucat aceasta devenire nu este privita ca o sansa de a-i ajuta pe ceilalti, pe semenii care ar avea nevoie de ajutorul competent al unuia mai bine pregatit, ci este doar o sansa a afirmarii de sine, constienti fiind ca o diploma, un atestat, un doctorat, etc. poate sa aduca o recunoastere mai mare, o apreciere mai larga si o cota mai ridicata la bursa "VIP-urilor".
Acest "a fi Cineva" distorsionat de mandrie a diplomofililor este cu totul diferit de acel "fie mie dupa cuvantul Tau" rostit de Sfanta Fecioara Maria cu cea mai desavarsita smerenie si discretie, fara a avea licente obtinute pe la Academii si Universitati, desi cunostea in Duhul Sfant, dinainte si i se prorocise, ca "va fi binecuvantata intre femei" si ca "o vor ferici toate neamurile".
Recunoasterea valorii Maicii Domnului din partea lui Dumnezeu era o confirmare a virtutilor ei, a sufletului sau nobil, a ceea ce era, nu a ceea ce avea, ca nu avea nimic altceva cu care sa se legitimeze in fata lumii: bogatie, rude, functii sau cunostinte, valori dupa care se legitimeaza oamenii in aceasta lume. Recunoasterea i-a venit mai intai de Sus datorita calitatilor ei morale, apoi a fost confirmata si de oameni.
Aceasta situatie este specifica sfintilor, intrucat valoarea unui om trebuie consacrata mai intai de Bunul Dumnezeu si confirmata de Sus, apoi valoarea poate fi validata si de oameni in vreun fel sau altul. Deci, mai intai e moralitatea, apoi competenta si eficienta.
Pana la urma, oricat de bine pregatit este un om, oricat de cult ar fi, oricate studii ar avea, daca nu are caracter, moralitate si omenie probata cu fapte, nu cu vorbe, celelalte competente profesionale pot sa fie umbrite de aceste lipsuri care tin de fondul unei personalitati si nu doar de conturul sau vadit public. Altminteri, ele devin doar niste calitati circumstantiale ce ofera avantaje o vreme si doar in ochii oamenilor superficiali care judeca la suprafata si nu in adancimea fiintei si a lucrurilor.
Lucrul omenesc savarsit pentru semeni, dar fara dragoste fata de semeni nu are valoare vesnica, ci doar aici pe pamant si doar o vreme, adica este vremelnic. Faptele sfintilor sunt savarsite in Dumnezeu si cu Dumnezeu si de aceea vietile si faptele lor sunt dumnezeiesti si au un ecou in vesnicie.
La Judecata de Apoi, toate faptele oamenilor vor fi trecute prin foc pentru a se vedea daca au fost facute cu dragoste sau fara dragoste, cu Dumnezeu sau fara Dumnezeu, adica daca au fost "de paie" sau "de aur lamurit in foc", daca au o valoare perena sau au trainicia paielor.
De ce prin foc? Pentru ca focul acela reprezentat in iconografia ortodoxa ca izvorand din Dumnezeu-Cuvantul este iubirea refuzata a lui Dumnezeu.
Domnul Hristos va cerceta cu dreptate dumnezeiasca faptele dreptatii omenesti si va decide daca acestea au fost facute cu dragoste fata de El si fata de oameni. Dumnezeu se va recunoaste sau nu in acestea si in chipul lor ori ba. El va vedea daca faptele fiecaruia au marca eternitatii sau a efemeritatii. Stim ca in urma focului ceea ce ramane este aur sau cenusa...Ce este de paie va arde ca paiele, ce este valoros va ramane in vecii vecilor...
Celor care nu au lucrat in viata pamanteasca impreuna cu dragostea Lui, ca si fecioarele nebune care nu au lucrat cu dragoste virtutile, ci au savarsit faptele lor cu egoism, vor auzi aceleasi cuvinte: "Nu va cunosc pe voi" sau nu Ma recunosc in voi...
Expresiile cotidiene ale acestui omniprezent verb "a avea" se reflecta si in preocuparile si cerintele credinciosilor din plan spiritual. Cei mai multi cand se roaga aseaza relatia lor cu Dumnezeu pe acest "Da-ne, Doamne"... sau da-mi, Doamne, da-mi asta si aia si cealalta...
Chiar daca cerem virtuti si daruri spirituale le cerem si asteptam sa le primim tot ca pe niste bunuri, din pacate. Este altceva sa ceri lui Dumnezeu sa te ajute sa devii iubitor, intelept, puternic si altceva este sa zici: Doamne, da-mi sa am iubire, sa am intelepciune si putere.
Poti sa te rogi asa: Doamne, invata-ma sa fiu bun, iubitor si intelept ca si Tine si fiind asa sa pot sa-i ajut pe oamenii asa cum ii ajuti si ii iubesti Tu, Doamne.
Intr-o societate in care valorile materiale, pragmatismul si individualismul sunt la mare cinste, principiul cantitatii detroneaza principiul calitatii, valoarea unui suflet este surclasata de elemente de suprafata ce sunt la vedere si care dau credibilitate posesorului.
De exemplu, o persoana cu un aspect exterior placut, cu un look sau cu un fizic agreabil ori care manifesta un fel de indrazneala semeata si o incredere solida in sine, supraestimandu-se, va avea castig de cauza fata de cei care se manifesta cu modestie, cu delicatete si cu bun simt.
In limbaj popular, "obraznicul mananca praznicul". Cel cuminte asteapta cu smerenie sa-i faca dreptate Dumnezeu, care ridica pe cei smeriti si le da har.
Obraznic devine, in general si parvenitul. Ca specie, un astfel de om se manifesta cu indolenta, cu aroganta si cu o incapacitate penibila de a aprecia pe altii si de a se aprecia in raport cu altii.
Aceasta atitudine stimulata si de o prostie fudula specifica parvenitului il face pe acesta sa devina usor un personaj ridicol in situatiile care reclama tocmai aceasta justa si echilibrata apreciere a sa in raport cu altii.
Repeziciunea prin care, intr-un timp foarte scurt, aceste persoane au urcat pe "scara valorilor" si in societate, de la coada candva, mult mai in fata astazi, ii face pe unii sa-si piarda bunul simt in autoevaluarile pe care si le fac si sa se comporte si sa judece arbitrar pe ceilalti si sinele propriu, supralicitand anumite calitati dobandite ulterior.
Daca s-au mai cizelat intre timp nu mai savarsesc pacatul prin cuvant si fapta, ci prin atitudine.
Exista o categorie de oameni si i-am vazut cu totii, anume: "sfinti si drepti in viata", care te "````````spurca" cu judecatile lor ori "stele" ale neamului romanesc, care sunt mai mult comete decat luceferi sau "personalitati marcante" ale culturii si intelectualitatii romanesti, care sunt in inchipuirile si in ochii lor- personalitati, fara a avea vreunul dintre ei validare si confirmare din partea lui Dumnezeu, valoarea lor nepurtand pecetea darului Duhului Sfant, ci pecetea orgoliului omenesc care le-a "acreditat contributia" dovedita mai mult stricacioasa, decat nestricacioasa, faptele lor fiind savarsite nu la "lumina" cu Dumnezeu, ci la "intuneric" cu Sinele lor semet, "operele" lor fiind impregnate de o mare cantitate de mandrie si de o foarte putina smerenie de calitate... avand si nefiind...
Sfintii lui Dumnezeu au fost placutii lui Dumnezeu prin felul lor de a A FI si nu prin ceea ce Aveau auxiliar in portofoliu, nu prin merite prisositoare sau tezaure cu fapte supraadaugate, ci prin felul lor categoric si iubitor de a fi de partea lui Dumnezeu, nu cantitativ, ci calitativ.
Au fost sfinti mucenici care au obtinut mantuirea doar printr-o simpla marturisire de credinta facuta inainte de a fi decapitati cu total devotament si cu o infinita dragoste fata de Dumnezeu, care nu au convertit popoare, nu au zidit biserici, nu au inconjurat pamantul cu faima si fapte marete, insa Dumnezeu a primit sufletele lor de aur in Imparatia Cerurilor alaturi de sfinti care au luminat neamuri multe si popoare.
Acesti sfinti L-au "impresionat" pe Dumnezeu nu cu titlurile lor academice, nu cu functiile dobandite, nu cu popularitatea, nici cu diplomele lor, nici cu bogatia, nici cu puterea sau slava lumeasca si cu nimic altceva din lumea aceasta, ci au dobandit "cu saracia cele bogate, cu smerenia cele inalte" si cu faptele lor cele bune au castigat comori in cer si Nume scrise in Cartea Vietii ... fiind si neavand...
Pr. Alin-Cristian Preotu
